Surpriză mare în școli: o limbă străină neașteptată ia locul doi! Ce o face atât de dorită?

Anii în care limba rusă era a doua limbă „străină” obligatorie au rămas undeva departe, într-un colț de istorie prăfuită și plin de directive. De atunci, preferințele elevilor români au avut mereu engleza în frunte – regele incontestabil al oricărui orar. Au urmat franceza, cu farmecul ei de salon literar, și germana, cu disciplina și rigoarea bine-cunoscute. Astăzi însă, surpriza vine dintr-un loc neobișnuit, care nu figurează în vechile scheme de putere culturală. Să fie doar un moft? Sau e semnul clar că elevii noștri sunt pregătiți să-și lărgească orizonturile și să învețe orice – până și swahili?

Limba italiană a devenit a doua cea mai cerută limbă străină în școlile românești, lăsând în urmă opțiuni mai previzibile ca franceza sau germana. Ambasadorul Italiei la București, E.S. Alfredo Maria Durante Mangoni, a confirmat cu mândrie această ascensiune neașteptată. Nu, nu e doar un moft de moment – italiana e pe val, iar cifrele o spun clar: elevii români se înghesuie la cursurile de italiană, mai ceva ca la pizza pe vatră.

O limbă-surpriză, un profesor carismatic și un apetit de dolce vita

Explicația? E mai simplă decât ai crede: italiana și româna sunt două verișoare de sânge latin, despărțite doar de vreo mie și ceva de ani, dar încă foarte apropiate. Cu o pronunție clară și logică, italiana curge lin în urechile elevilor, fără bătăi de cap și fără vocale care să-ți frângă gâtul. La școală, profesorii vorbesc despre „bella figura” și „sprezzatura”, iar copiii învață cu zâmbetul pe buze, visând deja la o vacanță pe coasta Amalfi.

În plus, la mijloc e și un imbold cultural greu de ignorat: un milion de români trăiesc deja în Italia, iar legăturile dintre cele două țări au devenit mai puternice ca un espresso ristretto. Familii întregi de români își trimit copiii la cursuri de italiană, fie pentru că vorbesc deja acasă cu rudele plecate, fie pentru că visează la un viitor de „dolce far niente” sub soarele mediteraneean.

Nu doar o limbă, ci o punte culturală

Dar italiana nu e doar o limbă străină de bifat la oră. E o poartă spre o lume cu gust și culoare, unde Michelangelo, Fellini și Andrea Bocelli sunt la ei acasă. Învață italiana și, dintr-o dată, opera sună mai bine, pizza capătă alt gust și călătoria la Roma nu mai pare doar un city break, ci un pelerinaj cultural.

Școlile din România au simțit asta și au început să investească mai mult în profesori buni, în manuale atractive și în ore care să nu semene cu niște dictări plictisitoare. De-aici și saltul italianei pe podiumul limbilor străine: e ușor de prins și greu de lăsat, un fel de hit de vară care rămâne pe repeat tot anul.

O alegere pragmatică și un pic de visare

Dacă vrei să știi de ce italiana a bătut franceza la puncte, răspunsul e undeva la mijloc între logică și vis: pe de o parte, e simplă, accesibilă și cu multe asemănări cu româna. Pe de altă parte, deschide uși către burse de studii, joburi sezoniere sau pur și simplu o carieră pe care n-o mai poți lega doar de „limbile de lemn” europene.

Italiana e un mix de romantism și pragmatism, cu un strop de „la dolce vita” strecurat în fiecare lecție. În timp ce engleza rămâne regina, italiana e deja favorita care și-a luat locul pe podium – cu pași eleganți, cu farmec și cu multă muzicalitate. Și poate că, pe termen lung, va deveni și o armă secretă a elevilor români în lupta pentru un viitor mai colorat. Sau, cine știe, măcar pentru un Erasmus la Florența.

Hai și o poezică, să ne îndemnăm la citit în italiană mai des!

Original (italiană):

Sonetul 61 de Francesco Petrarca

Benedetto sia ‘l giorno, e ‘l mese, e l’anno,
e la stagione, e ‘l tempo, e l’ora, e ‘l punto
e ‘l bel paese e ‘l loco ov’io fui giunto
da’duo begli occhi che legato m’hanno;

e benedetto il primo dolce affanno
ch’i’ ebbi ad esser con amor congiunto,
e l’arco e le saette ond’ i’ fui punto,
e le piaghe ch’infino al cor mi vanno.

Benedette le voci tante ch’io
chiamando il nome di lei ho sparte,
e i sospiri, e le lagrime, e ‘l desio.

E benedette sian tutte le carte
ov’io fama le acquisto, e il pensier mio
ch’è sol di lei, sì ch’altra non v’ha parte.

Traducere (română) – Eta Boeriu:

Sonetul 61

Binecuvântate fie ziua, luna, anul,
și anotimpul, și timpul, și ora, și clipa,
și țara frumoasă și locul unde-am ajuns
la ochii cei doi ce m-au legat cu vraja lor;

și binecuvântată prima dulce suferință
ce-am avut-o când m-am unit cu iubirea,
și arcul și săgețile care m-au rănit,
și rănile ce-ajung până în inima mea.

Binecuvântate fie glasurile multe
ce, chemându-i numele, le-am risipit,
și suspinele, lacrimile și dorul.

Și binecuvântate fie toate filele
unde-i câștig faima, și gândul meu
ce-i doar la ea, căci altcineva nu există.

Petrarca

Francesco Petrarca (1304-1374), considerat părintele umanismului renascentist, a scris Canzoniere – o colecție de peste 300 de sonete dedicate iubirii sale neîmplinite pentru Laura. Sonetul 61, celebru pentru tema lui de binecuvântare a suferinței, rămâne una dintre cele mai prețuite declarații de iubire ale poeziei europene.

Omagiu amical

Și ca să încheiem tot acest voiaj printre cuvinte și sunete, un mic omagiu amical Italiei – o țară care ne-a împrumutat nu doar espresso-ul, pizza și o limbă ce cântă, ci și un strop de dolce vita care ne face să visăm mereu la mai mult.

Așa că, Italia, îți mulțumim pentru farmecul tău latin, pentru felul cum faci soarele să pară mai cald și pentru cum, în vorbele tale, orice suspin devine poezie. Într-o lume unde frontierele se schimbă, unde ne e dor de lumină și de frumusețe, tu rămâi o punte între inimi și un loc de refugiu pentru cei care vor să creadă că un cuvânt, spus cu voce caldă, poate fi începutul unui cântec fără sfârșit.

Arrivederci, amici italiani – și să nu ne uităm niciodată că, la finalul zilei, toți avem nevoie de un vers vechi, un pahar de vin și o poveste care să ne aducă mai aproape unii de ceilalți.