Surse: Negocierile din coaliția de guvernare blocate de șefia Camerei Deputaților

Negocierile care se poartă la Vila Lac pentru formarea viitorului Guvern sunt blocate de șefia Camerei Deputaților și de împărțirea Comisiilor din Parlament, conform informațiilor Digi 24.

Blocajul se pare că a apărut în urma faptului că PNL nu vrea să cedeze nici șefia Guvernului, pentru care a fost ales Florin Cîțu, nici șefia Camerei Deputeaților, unde se dorește a fi Ludovic Orban.

Numai că USR Plus vrea una dintre cele două funcții, cea disputată fiind cea de la Camera Deputaților, unde vrea să ajungă Dan Barna. La care se adaugă și disensiuni legate de șefii Comisiilor de specialitate din Parlament.

Cum negocierile par a fi să și ajuns într-un impas, cel mai probabil vor fi prelungite până mâine. Cele trei echipe de negociere, PNL; USR Plus și UDMR, vor decide într-un fel sau altul, deoarece sunt presați de timp. Luni partidele merg la Cotroceni, iar dacă coaliție este gata, președintele Klaus Iohannis va desemna, luni sau marți, și premierul.

Informațiile pe surse ne arată că negocierile se vor debloca dacă PNL va ceda mai multe ministere importante sau va ceda direct șefia Camerei Deputaților, iar Ludovic Orban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Scandal la Brăila: Primăria acuzată de fraudă cu fonduri europene în...

Primăria Brăila se află în centrul unui scandal major după ce a fost acuzată că a folosit Festivalul Peștelui, un eveniment finanțat din fonduri...

ANAF a blocat vânzarea vagoanelor și locomotivelor CFR către Bercea Mondialul

Tunul feroviar uriaș regizat recent pentru interlopul Bercea Mondialul de directorul general al CFR Marfă, Daniel Apostolache, și binecuvântat de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a...