SURSE: Planul ”echipei câștigătoare” de a-l înlătura pe Cîțu. Cine îi înfige cuțitul în spate fostului premier

Surse politice au declarat în exclusivitate pentru Puterea.ro că în Partidul Național Liberal se vorbește tot mai mult despre organizarea congresului extraordinar în această primăvară, în urma căruita președintele actual ar urma să-și piardă mandatul. Surse din PNL au spus că Florin Cîțu nu mai are autoritate în partid, iar din teritoriu existăt tot mai multe presiuni pentru înlăturarea acestuia. Liberali de la vârful partidului care l-au susținut pe fostul premier în toamnă, ar fi astăzi principalii artizani ai rocadei de la șefia PNL.

Potrivit surselor noastre, numele cel mai vehiculat ca reprezentând profilul ideal pentru șefia partidului în opinia celor mai mulți membri ar fi Dan Motreanu, deși acesta din urmă nu ar fi convins să se înscrie pentru lupta de a prelua președinția PNL. Totuși, ecuația ar putea fi schimbată în primăvară, dacă în spatele acestuia s-ar alinia ”grei” ai partidului precum Ilie Bolojan sau Emil Boc. Surse din PNL au declarat pentru Puterea.ro că tot mai mulți primari se declară îngrijorați de direcția spre care merge formațiunea, iar organizarea unui congres extraordonar este iminentă. ”Să fii președinte PNL îți trebuie autoritate, nu doar ștampilă, trebuie să ai încrederea celorlalți, iar Florin Cîțu a pierdut-o”, a declarat un președinte de filială județeană a PNL pentru Puterea.ro.

Acesta a explicat că pentru a convinge partidul atunci când se iau decizii importante, un lider trebuie să aibă autoritate în formațiunea pe care o conduce. ”Dacă va rămâne până la alegerile următoare ar însemna un dezastru pentru noi. Deja PNL și-a pierdut o bună parte din electorat prin coaliția cu PSD. Cu cât rămâne mai mult în această situație, cu atât mai mare va fi eșecul în 2024”, spun surse din PNL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Cine este șeful de serviciu secret care s-a înrolat la AUR

Partidul lui George Simion a început să atragă ca un magnet o serie de rezerviști militari, iar de curând a făcut o achiziție de...
Eugen Teodorovici (INQUAM Photos Octav Ganea)

Un banner mai eficient decât diplomația română

Incidentul petrecut la meciul de fotbal dintre echipa naţională a României și o echipă a unei provincii din Republica Serbia (câștigat de noi cu...