Sute de persoane, la Ziua Porţilor Deschise în Portul militar Tulcea

Portul militar din Tulcea a găzduit, sâmbătă dimineaţa, Ziua Porţilor Deschise, organizată în cadrul manifestărilor ocazionate de Ziua Marinei Române, şi sute de persoane au vizitat expoziţia de tehnică militară şi o vedetă blindată adusă din Brăila.

Ofiţerul de relaţii publice din Garnizoana Tulcea, Dan Moroianu, a declarat pentru AGERPRES că printre noutăţile evenimentului se află prezenţa scafandrilor militari şi a tehnicii specifice acestora, dar şi a dotărilor Regimentului Infanterie Marină (RIM) din Babadag.

“În acest an, ca noutate, îi avem pe colegii de la RIM care au venit cu un transportor amfibiu blindat, cu o specială de intervenţie de cercetare radioactivă nucleară şi cu un aruncător de rachete Spike. Pentru tehnica navală, în acest an, avem o vedetă blindată a Divizionului 67 Nave purtătoare de artilerie din cadrul Flotilei fluviale”, a menţionat Moroianu.

Vedeta blindată a Flotilei fluviale “Mihail Kogălniceanu” din Brăila, nava oaspete a Garnizoanei tulcene, a atras atenţia publicului şi a fost pentru prima oară în ultimii 14 ani la dispoziţia civililor.

“Avem două instalaţii aruncătoare de proiectile reactive navale de câte 40 de lovituri, un tun de 30 de milimetri, la pupa, pentru lupta antiaeriană şi două instalaţii TAB pentru nimicirea ambarcaţiunilor. Nava a fost construită în anul 1991 la şantierul din Mangalia, iar anul 2018 a fost modernizată”, a precizat comandantul Dan Livanis.

În condiţiile în care faleza Dunării este în reparaţii, tradiţionalele jocuri marinăreşti s-au desfăşurat sâmbătă în Portul militar, dar tehnica militară a fost cea mai apreciată de cei mici.

“Cel mai mult mi-a plăcut tunul cu două ţevi. Când voi fi mare, vreau să mă fac soldat”, a spus unul dintre vizitatori, Luca Mihail Nichifor, în vârstă de 6 ani.

Evenimentele prilejuite de Ziua Marinei Române au început luni, la Tulcea, în Piaţa Tricolorului cu un recital al marinarilor militari ai Forţelor Navale şi ai Diviziei 101 Aeropurtate a SUA, cantonată la Baza 57 Aeriană “Mihail Kogălniceanu”.

“Înaintea sărbătoririi Zilei marinarilor, ne gândim la cei care s-au jertfit pe apele Dunării şi ale mărilor şi oceanelor lumii. De aceea, în fiecare an, pe data de 14 august organizăm un ceremonial militar şi religios cu depuneri de coroane în cinstea eroilor marinari. Pe data de 15 august, vom organiza aici un ceremonial restrâns, din cauză că faleza Dunării este în reparaţii”, a precizat comandantul Garnizoanei Tulcea, comandorul Antonel Vătămanu.

Ziua Marinei Române a ajuns anul acesta la cea de-a 120-a aniversare, după ce a fost marcată pentru prima dată în 15 august 1902, la bordul crucişătorului Elisabeta.

2 COMENTARII

  1. Oare cat de frumos este sa iti privesti moartea in fata ?
    Sa privesti , sa te informezi si sa te minunezi de acea arma cu care corpul tau are sa fie rasfirat in zeci de bucati sau executat, impucat direct in cap sau de ce nu intreaga intreaga familie sa fie ucisa printr-un bombardament ?

  2. Un general de marină, un general de armată și un amiral de marina discutau cine avea cei mai duri oameni.

    CONFRUNTARE:
    Generalul de armată spune: “Bine, voi dovedi că armata are cei mai duri oameni din țară. Soldat, treci aici!”

    Rapoartele private, așa cum s-a comandat, „Da, domnule?”

    Generalul spune: „Vezi omul ăla de acolo? Omoară-l!”

    Fără a ezita, privatul îl ucide pe bărbat.

    Generalul spune: “Vezi? Omul acela are bile!”

    Generalul maritim spune: “Asta nu-i nimic. Soldat, treci aici!”

    Soldatul maritim raportează: „Da, domnule?”.

    Generalul marin spune: „Vezi omul ăla de acolo? Omoară-l și apoi sinucide-te.”

    Fără să clipească, soldatul marin își scoate M-16 și îl aruncă în aer pe tip, apoi întoarce pușca asupra lui și descarcă mai multe cartușe.

    Generalul marin spune: “Vezi? Acum omul acela are bile!”

    Amiralul spune: „Asta nu-i nimic”.

    Îi strigă unui marinar sus pe un turn: „Hei, marinare, sari de pe turnul ăla!”

    Marinarul răspunde: „Scuzați-mă, domnule?”

    Amiralul repetă: „SARIȚI DIN ACEL TURN!”

    Marinarul răspunde: „Dă-ți la naiba cu toată politica, domnule!”

    Amiralul spune: “Vezi? Omul acela are bile și are și creier!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...