Tancuri blocate în hârțogărie: Europa, în căutarea autostrăzii către război

Șeful transporturilor din UE, Apostolos Tzitzikostas, a aruncat recent o găleată de realitate rece în capul liderilor europeni: dacă tancurile NATO ar fi chemate să apere flancul estic, probabil s-ar opri în gura unui tunel prea îngust, ar băga podul sub ele în groapă și s-ar rătăci printre ștampilele vamale ale birocrației transfrontaliere. Nu glumim – pare scenariul unui film tragicomic cu buget mic și miză uriașă.

Tancul care cade de pe pod și alte povești din UE

În timp ce Vladimir Putin mai trage o dată cu ochiul spre harta Europei și își face calculele de război ca un jucător pasionat de Risk, Uniunea Europeană pare să-și fi amintit, brusc și tardiv, că drumurile sale nu sunt bune nici măcar pentru camioanele de Crăciun, darămite pentru blindate.

„Ne trebuie poduri inexistente” – un aforism european

Declarația comisarului Tzitzikostas este aproape poetică: „Avem poduri vechi care trebuie modernizate. Avem poduri înguste care trebuie lărgite. Și avem poduri inexistente care trebuie construite.”

Este echivalentul unui strigăt disperat de pe marginea prăpastiei: Europa vrea să devină un actor serios în apărare, dar infrastructura ei arată ca o autostradă abandonată după al doilea război mondial. Trenurile de marfă merg cu viteza melcului beat, podurile se năruie sub greutatea unei idei, iar rețeaua rutieră se poticnește între standarde incompatibile și lipsa de viziune a statelor membre.

De la Bruxelles până la Botoșani… în 3 săptămâni

Mobilitatea militară a continentului este, în cel mai generos caz, o glumă proastă. Potrivit lui Tzitzikostas, mutarea unei armate din vestul Europei spre est durează „săptămâni, uneori luni”. Cu alte cuvinte, în caz de atac rusesc, NATO ar putea ajunge după ce paradele victoriei s-au încheiat deja în Vilnius, Chișinău sau Brașov.

În vremuri în care amenințările hibride, drona de supermarket și mercenarii în trening se mișcă mai rapid decât deciziile de achiziție ale guvernelor europene, ideea că NATO s-ar împiedica în hârtii la granița dintre Ungaria și România devine nu doar comică, ci și periculoasă.

Și acum, să punem tancurile în TIR-uri?

Greutatea unui tanc de luptă ajunge la 70 de tone. În schimb, majoritatea drumurilor europene sunt făcute pentru camioane de 40 de tone. Asta înseamnă că, pentru fiecare Leopard 2, trebuie inventată o cale ferată specială, o barjă miraculoasă sau o rugăciune către zeița infrastructurii. Altfel, ne alegem cu cratere în asfalt și declarații bombastice în Parlamentul European despre „reziliența strategică”.

Cine ar fi crezut că o alianță militară cu buget de sute de miliarde poate fi înfrântă de un tunel din Slovenia care are gabarit limitat?

Patru coridoare invizibile și 17 miliarde în căutare de asfalt

UE a identificat 500 de proiecte de infrastructură care trebuie „aliniate nevoilor militare”. Acestea sunt distribuite de-a lungul a patru coridoare strategice, despre care nu știm nimic, pentru că sunt confidențiale din motive de securitate. Traducerea reală: „Nu vrem să ne faceți de râs pe hartă, că ați vedea ce prost sunt conectate țările între ele.”

Bugetul promis: 17 miliarde de euro. Adevărul: cel mai probabil vor fi 9 miliarde, iar în final, după ce toată lumea își ia partea din consulting, rămânem cu două semafoare și un sens giratoriu militar în Letonia. Între timp, planul NATO este ca fiecare stat membru să aloce 5% din PIB pentru apărare, din care 1,5% strict pentru infrastructura de securitate.

Dacă s-ar respecta acest plan, România, de exemplu, ar trebui să reconstruiască tot ce a demolat Ilie Verdeț și să inventeze, din mers, autostrăzi care nu trec prin poieni și lanuri de porumb.

Viitorul conflictului: o cursă între blindate și hârtii

NATO se pregătește pentru o lume în care războiul nu e doar despre tancuri și drone, ci și despre viteză, flux logistic și capacitatea de a reacționa. Și aici, Europa pare prinsă într-o altă epocă.

Tzitzikostas vrea „trupe care se mișcă în câteva ore, maxim câteva zile”. Dar pentru asta ai nevoie de mai mult decât intenții bune și fonduri promise. Ai nevoie de viziune. De planuri executabile. De colaborare între țările membre, nu doar pe hârtie, ci și în asfalt.

Și, mai ales, ai nevoie de curajul de a înfrunta birocrația – acel monstru sacru al Uniunii Europene, care poate bloca un batalion de tancuri în timp ce se votează culoarea steagului pe care trebuie să-l poarte la frontieră.

Când începe războiul – sperăm să nu fie în zi de sărbătoare

Ce ne sperie nu este doar starea infrastructurii, ci ritmul reacției. Un atac rusesc nu vine cu preaviz. Nu stă la graniță până iese ștampila din printer. Iar dacă primul gând al comandanților NATO va fi: „ce poduri sunt pe ruta A12?”, înseamnă că deja suntem cu un pas în urma istoriei.

Europa a dormit pe o pernă de iluzii și garantări americane. Acum, cu Trump din nou la Casa Albă și cu rușii tot mai aproape de linia roșie, realitatea lovește în betonul crăpat al podurilor. Tzitzikostas trage un semnal de alarmă care ar trebui să trezească nu doar ministerele apărării, ci și conștiințele colective.

Înarmați-vă și cu asfalt, nu numai cu vorbe

Apărarea începe cu drumuri bune. Cu poduri solide. Cu trenuri de marfă care nu circulă cu viteza unui melc constipat. Cu state care-și asumă răspunderea logisticii, nu doar a discursului. Iar până când tancurile NATO vor putea traversa Europa fără să cadă în râuri sau în documentații interminabile, cea mai mare vulnerabilitate rămâne… hârțogăria.

În războiul modern, birocrația poate ucide mai lent, dar la fel de sigur ca un glonț. Iar dacă nu învățăm lecția asta urgent, următorul conflict ne va prinde la coadă… la semafor.

Drumuri șubrede, poduri strâmbe și birocrație în 14 exemplare

Europa anului 2025 visează la autonomie strategică, dar merge în papuci de pâslă, pe scânduri putrezite, într-o încăpere cu ieșirea blocată de formulare. În fața unei amenințări reale din est, când scenariul unei invazii ruse nu mai e doar o glumă de politolog plictisit, Uniunea Europeană își redescoperă infrastructura: șubredă, greoaie, nepregătită pentru ceea ce numim, cu emfază, războiul secolului XXI.

E ca și cum ai încerca să joci șah cu un berbec în față și să-ți dai seama, brusc, că regele tău e desenat pe carton, iar nebunii sunt la o conferință despre sustenabilitate.

Drumurile? Un labirint de asfalt peticit, gândit pentru autoturisme eco, nu pentru convoaie militare grele. Podurile? Monumente ale unei Europe îmbătrânite, înguste, fragile, unele construite pentru căruțe și renovate ultima dată în vremea când Angela Merkel era studentă. Căile ferate? Un poem tragic în mai multe acte, în care vagoanele se mișcă doar dacă au chef, iar lățimea șinelor diferă de la țară la țară ca rețetele de sarmale.

Și-apoi vine birocrația.

Ah, birocrația! Adevărata forță de descurajare a oricărui agresor – și a oricărei reacții. Vrei să transporți o coloană de blindate din Germania spre România? Perfect. Completează formularul TANC-34/bis în germană, apoi îl traduci în franceză, îl avizezi la Haga, obții viza de tranzit de la Oficiul pentru Gabarit Depășit din Budapesta, iar apoi aștepți decizia comisiei trilaterale de securitate rutieră transfrontalieră. Dacă e joi după-amiază, poți să-ți iei adio – vineri nu lucrează nimeni, iar luni e sărbătoare națională în trei țări.

Între timp, Rusia nu așteaptă.

Tzitzikostas o spune fără menajamente: trupele și echipamentele NATO nu pot circula cu viteza necesară, pentru că Europa nu a fost construită să se apere. A fost construită să negocieze. Să dezbată. Să armonizeze directive. Să adopte ghiduri. Și, în cel mai bun caz, să organizeze summituri. Ceea ce nu-i rău, în timp de pace. Dar în fața unei agresiuni fulgerătoare, procesul decizional european e un uriaș ce vrea să alerge… în șlapi.

Avem coridoare de transport care nu comunică între ele. Avem poduri prea joase, tuneluri prea înguste, gări prea vechi. Și avem, în plus, o mentalitate de pace eternă, în care orice întrebare despre mobilizarea rapidă e privită cu suspiciune birocratică și reflex de comitet consultativ.

Așadar, realitatea mobilității militare europene, în pragul unei confruntări reale cu Rusia, e această imagine tragicomică:

un tanc Leopard 2 oprit în fața unei bariere de lemn, așteptând ca o funcționară din Varșovia să își termine pauza de masă ca să pună o ștampilă pe un aviz de traversare. Și în spatele lui, alte 30 de tancuri – cu motorul pornit, dar viitorul blocat.

Aceasta e, în esență, Europa de azi. Puternică în discursuri. Ambițioasă în strategii. Dar cu podurile strâmbe, drumurile fisurate și hârtiile în 14 exemplare – dintre care doar unul, eventual, în format digital.