Țara care într-un weekend a testat pentru Covid-19 două treimi din populație

Două treimi din populaţia Slovaciei, respectiv 3,6 milioane de cetățeni, a fost testată în weekend pentru coronavirus.

În weekend, în Slovacia s-a desfășurat programul naţional de testare gratuită pentru COVID-19 a întregii populaţii.

Este primul program de acest fel desfăşurat de o ţară de la începutul pandemiei, transmite Agerpres.

Premierul Slovaciei spune că acest program este o metodă prin care răspândirea virusului poate fi încetinită și prin care se poate evita un nou „lockdown”.

„Da, în Europa se spune că singura cale de a ieşi din pandemie este izolarea. Dar noi am demonstrat că nu este aşa”, a mai spus premierul Matovic.

În campania de testare în masă sunt folosite teste antigen rapide, care ar fi mai puțin precise decât testele moleculare PCR.  Premierul a precizat că şi dacă măcar jumătate din rezultatele testelor sunt corecte acest lucru este de mare ajutor în combaterea pandemiei.

„Cred cu tărie că această soluţie va funcţiona în Slovacia cu condiţia ca aceia care au primit certificatul că sunt negativi să fie în continuare responsabili, iar aceia care au primit rezultat pozitiv să rămână în carantină cu familia”, a mai afirmat premierul.

Câte persoane au fost depistate pozitiv

Din cele 38.359 de persoane testate, 1,06% au avut rezultat pozitiv şi trebuie să se autoizoleze la domiciliu, conform datelor prezentate de premierul Igor Matovic.

Programul de testare la nivel național va continua și weekend-ul viitor. Sunt scutiţi de testare cei care până joi, 29 octombrie, au fost testaţi negativ în laboratoarele private şi minorii cu vârste sub 10 ani.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Soft pentru estimarea distrugerilor de cladiri in razboi, creat la Galati

Soft pentru estimarea distrugerilor de clădiri în război, creat la Universitatea...

Estimarea distrugerilor provocate de în război de atacurile cu drone și rachete sau bombardamente poate fi realizată cu ajutorul unei aplicații create de un...
Horoscopul zilei de 28 martie: Ce vă așteaptă în universul astrologic

Horoscopul zilei de 28 martie: Ce vă așteaptă în universul astrologic

Astrologii au analizat constelațiile și pozițiile planetelor pentru a dezvălui ce rezervă ziua de mâine pentru fiecare zodie. Iată previziunile pentru 28 martie 2024. Berbec Energia...