Țara care își pune absolut toți locuitorii la adăpost – și ce ne spune asta despre noi

Ani la rând, ideea de a te ascunde sub pământ părea o relicvă a Războiului Rece. Europa visa la confort, la piețe unice, la city break-uri, nu la buncăre. Până când, dinspre Est, s-a auzit din nou foșnetul cortinei de fier – sub forma tancurilor lui Putin și a unei nebunii imperiale pe care nimeni nu o mai credea posibilă. Iar brusc, unii s-au apucat să curețe filtrele de aer, să schimbe ușile blindate și să numere locurile în adăposturi.

Într-o țară europeană discretă, dar extrem de serioasă, această frică s-a transformat într-un sistem.

Nu doar un plan, ci o rețea subterană în care fiecare cetățean are deja un loc al lui. O țară care a ales să nu-și lase oamenii pradă panicii, ci să-i învețe să supraviețuiască.

Da, există o țară europeană care poate, în orice clipă, să-și bage practic toată populația la adăpost sub pământ.

Două, de fapt.

Finlanda are peste 50.000 de adăposturi civile și declară că își poate proteja aproape toți cei ~5,6 milioane de locuitori, iar în Helsinki sunt locuri chiar peste populația orașului.

Elveția merge și mai departe: are peste 370.000 de buncăre – suficient pentru întreaga populație, istoric chiar peste 100% acoperire.

Diferența? Finlanda a construit „rețeaua subterană” ca parte din cultura sa de apărare totală; Elveția a făcut din ea o obligație legală ce coboară până în subsolurile blocurilor.

Finlanda: apărare totală, adăposturi peste tot

Finlandezii au început încă din anii ’50 să ceară adăposturi în clădirile de locuințe și birouri. Un recensământ oficial din 2023 a numărat circa 50.500 de adăposturi, cu capacitate pentru ~4,8 milioane de persoane, adică aproape toată țara (iar autorități și publicații recente vorbesc deschis despre capacitatea de a „adăposti pe toată lumea”, mai ales că Helsinki are locuri pentru ~900.000 la o populație de ~700.000).

orașul subteran de sub Helsinki

Aceste spații sunt integrate în parcări subterane, metrou, centre comerciale – pe timp de pace, sunt săli de sport, depozite, patinoare; la nevoie, se etanșează, se presurizează și devin adăpost. E o infrastructură „invizibilă”, dar funcțională, testată periodic.

Elveția: lege, normă și… buncăr la scară

Elveția a transformat adăpostul în obligație legală: zeci de ani, fiecare imobil nou trebuia să includă locuri în buncăr (sau să plătească în fondul local pentru adăposturi publice). Rezultatul: peste 370.000 de adăposturi, „acoperire” pentru toată populația – o obsesie națională documentată pe larg în presa internațională. Sistemul este uneori ironizat, dar cifrele rămân impresionante: în principiu, fiecare elvețian are un loc al lui în caz de nenorocire.

De ce contează această discuție

1. Nu e fantezie post-apocaliptică. În Europa de azi, adăpostul civil revine ca subiect serios: de la Finlanda (unde e normă), la Germania (care lucrează la planuri de extindere a adăposturilor publice) și până la statele de pe flancul estic, unde capacitatea e încă firavă.
2. Nu e doar beton. Întreținerea, semnalizarea, exercițiile, ventilarea, proviziile – toate fac diferența între „adăpost pe hârtie” și adăpost care salvează vieți.
3. E cultură civică. Atât Finlanda, cât și Elveția tratează apărarea civilă ca pe o responsabilitate împărțită: stat, municipalitate, proprietari, comunitate.

Dar România?

Nu suntem nici pe departe în liga Finlandei/Elveției. Avem insule de infrastructură (metrou, subsoluri întărite, clădiri publice), dar nu o rețea. Dacă vrem să ajungem acolo, lecțiile sunt clare:

• Regulă simplă, aplicată pe bune: adăposturi integrate în toate noile dezvoltări (locuințe, birouri, retail), cu standarde tehnice verificabile.
• Inventar real, public: câte adăposturi avem, unde, câte funcționale; aplicație cu „closest shelter” la nivel de oraș. Germania tocmai asta pregătește.
• Exerciții și întreținere: fără testare periodică și mentenanță, orice adăpost e doar un subsol „romantic”.
• Reconfigurarea spațiilor existente: parcări subterane, săli de sport, subsoluri tehnice – transformabile la standard.

De ce articolele despre „țara cu buncăre pentru toți” prind viral

Pentru că spun o poveste comodă despre seriozitate. Finlanda și Elveția au transformat angoasa strategică într-un sistem. Când citești că la Helsinki metroul, parcările și subsolurile pot deveni adăposturi în câteva ore, iar în Elveția aproape fiecare scară de bloc are soluția ei, înțelegi că nu e vorba despre frică, ci despre respect pentru cetățean. Iar asta, oriunde în Europa, inspiră – și jenează în același timp.

Poate încercăm și noi, mai cu talent

Articolul de la care pornim are dreptate în spirit: în Europa există state care își pot adăposti practic toată populația. Finlanda, prin rețeaua sa densă și funcțională, și Elveția, prin acoperirea legală istorică aproape totală, sunt etalonul. Restul continentului încearcă să recupereze.

Întrebarea pentru noi nu e „dacă”, ci cât de repede vrem să trecem de la comunicate la planuri, de la planuri la lucrări, și de la lucrări la exerciții cu oameni reali.

Până atunci, da, există în Europa locuri unde, la nevoie, toți intră la adăpost – și ies teferi. Pentru că au construit, ani la rând, nu s-au rătăcit în flecăreala jenantă de breiching niuz.