Țara care nu mai primește străini nevaccinaţi împotriva COVID-19

Călătorii străini nevaccinați împotriva COVID-19, chiar și cu un test negativ, nu mai pot intra în Finlanda. Decizia vine în urma creșterii accelerate a numărului de infectări cu Omicron.

Doar călătorii străini cu un test COVID-19 negativ care pot dovedi o vaccinare completă sau o infecţie anterioară au voie să intre, a anunţat Ministerul de Interne după o şedinţă de guvern.

Un purtător de cuvânt al poliţiei de frontieră a confirmat că străinii nevaccinati vor fi respinşi, cu excepţia cazului în care aceştia au sub 16 ani sau nu apar pe o listă de excepţii (rezidenţi în Finlanda, lucrători esenţiali, diplomaţi etc.).

Indiferent de originea cetăţeanului străin, toată lumea trebuie să prezinte un certificat de vaccinare şi un test negativ în mai puţin de 48 de ore”, a declarat Tomi Kivenjuuri, un responsabil al gărzilor de frontieră finlandeze, potrivit AFP.

Cetăţenii Uniunii Europene sunt şi ei afectaţi de măsura care a intrat în vigoare la 14:00 GMT şi care se aplică persoanelor născute înainte de 2005 până la 31 decembrie, apoi persoanelor născute înainte de 2006.

Finlanda a anunţat săptămâna trecută că va cere un test negativ din 28 decembrie pentru toţi călătorii, chiar şi cetăţeni ai UE şi vaccinaţi, pentru a opri creşterea cazurilor de covid legate de valul variantei Omicron. Dar această măsură a fost detaliată după o reuniune de guvern în cursul după-amiezii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Cine este șeful de serviciu secret care s-a înrolat la AUR

Partidul lui George Simion a început să atragă ca un magnet o serie de rezerviști militari, iar de curând a făcut o achiziție de...

Arafat şi şefii IGSU, cercetaţi penal de procurorii militari pentru vătămare...

Exploziile de la staţia GPL din Crevedia au scos în evidenţă modul defectuos de intervenţie al departamentului condus de Raed Arafat. Evenimentul de la...