Țara în care ești pedepsit cu până la 5 ani de închisoare pentru „terapie de conversie LGBT”

Publicat: 31 iul. 2021, 13:18, de Eva Mihai, în LIFESTYLE , ? cititori
Țara în care ești pedepsit cu până la 5 ani de închisoare pentru „terapie de conversie LGBT”

Noua Zeelandă interzice prin lege terapia de conversie LGBT. Cei care comit această „infracțiune” riscă o pedeapsă de până la 5 ani de închisoare.

Infracțiunea presupune practici prin care se doreşte schimbarea orientării sexuale a unei persoane sau a identităţii de gen, cunoscută drept terapie de conversie LGBT.

Conform Reuters, măsurile propuse urmăresc oprirea acestor practici care „au efecte negative”, a spus ministrul Justiţiei, Kris Faafoi.

„Practicile de conversie nu îşi au locul în Noua Zeelandă modernă. Sunt bazate pe convingerea falsă că orientarea sexuală a oricărei persoane, identitatea de gen sau exprimarea genului este greşită şi are nevoie să fie reparată”, a afirmat ministrul.

Conform acestuia, medicii specialiști, liderii religioși și activiștii pentru drepturile omului sunt, de asemenea, împotriva acestor practici „dăunătoare şi cu potenţial de a perpetua prejudecăţile, discriminarea şi abuzul faţă de membrii comunităţii curcubeu”.

Potrivit noii legislaţii, oricine realizează astfel de practici asupra unei persoane cu vârstă mai mică de 18 ani sau asupra uneia care nu are capacitate de decizie poate primi o pedeapsă cu până la 3 ani de închisoare.

Practicile de conversie care cauzează leziuni grave pot fi pedepsite cu până la 5 ani de închisoare.

Astfel de legi au fost adoptate anterior şi în Canada, Marea Britanie şi Australia. SUA nu au interzis prin lege terapia de conversie, dar unele state, inclusiv California, Colorado, New York, Washington şi Utah, interzic practica într-o anumită măsură.

Cu obiectivul de a schimba orientarea sexuală a unei persoane sau identitatea de gen, terapia de conversie poate include discuţii, hipnoză, şocuri electrice şi post.

În cazuri extreme, a fost raportat că poate fi vorba despre exorcism şi „viol corectiv”, în cazul lesbienelor.

Autor