Tăriceanu cere amânarea alegerilor locale: Ce să voteze, măştile de pe figura noastră?

Publicat: 29 aug. 2020, 13:46, de Mihaela Ionescu, în ALEGERI , ? cititori
Tăriceanu cere amânarea alegerilor locale: Ce să voteze, măştile de pe figura noastră?
călin popescu tăriceanu

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, candidat la Primăria Capitalei, susține că a cerut amânarea alegerilor locale deoarece campania nu se desfășoară în condiții normale din cauza regulilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus.

“Din punctul nostru de vedere, alegerile ar fi trebuit amânate pentru că primul lucru campania nu se poate desfăşura în condiţii normale, nu spun optime, măcar în condiţii normale. Colegii noştri, militanţii noştri, candidaţii sunt şi ei cu temeri legate de riscul de îmbolnăvire, cetăţenii cărora li se adresează în egală măsură, deci contactul şi campania nu se pot desfăşura.

Acest lucru duce la un deficit democratic pentru că cetăţenii trebuie să voteze în cunoştinţă de cauză. Ce să voteze, măştile de pe figura noastră? Să-l vadă pe candidat, să-l audă, să-i pună întrebări, să asculte răspunsurile”, a declarat Tăriceanu, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa.

Tăriceanu a explicat că săptămâna viitoare se va face o simulare la Parlament pentru a se vedea cum se va desfășura votul în secții. Președintele ALDE spune că este de presupus ca participarea la vot să fie mai mică decât în trecut.

„Deci nu cu o legitimitate redusă, că legimitatea nu este dată de… ci reprezentativitatea este problema, cât de reprezentativi vor fi cei care vor fi aleşi. Probabil vor fi aleşi cu 15 sută, 10 la sută din numărul de votanţi. Cam asta este rezultatul organizării alegerilor cu orice preţ pe 27 septembrie. Am cerut decalarea alegerilor şi organizarea lor într-un moment în care viaţa a revenit cât de cât la normal”, a explicat Călin Popescu Tăriceanu.