Ţările europene îşi doresc o femeie la conducerea NATO

Publicat: 10 feb. 2022, 15:44, de Puterea.ro, în Internațional , ? cititori
Ţările europene îşi doresc o femeie la conducerea NATO

Succesorul norvegianului Jens Stoltenberg la şefia NATO va fi ales la sfârşitul lunii iunie, iar în premieră, ţările europene vor să desemneze o femeie, informează AFP.

Cursa este deschisă de la anunţul surpriză al lui Jens Stoltenberg din decembrie 2021 că va candida la conducerea Băncii Centrale a Norvegiei. Însă procesul de desemnare este opac”, a subliniat el. „Nimeni nu face campanie. În schimb, există numeroase discuţii între aliaţi în privinţa numelor”, a declarat un diplomat european din cadrul NATO.

Candidaţii nu se anunţă înainte de a avea aprobarea Washingtonului. Iar tradiţia spune că ei evită să facă în mod deschis campanie”, a confirmat un alt diplomat.

Postul revine în mod tradiţional europenilor şi există o aşteptare pentru desemnarea unei femei dintr-un stat membru”, a spus el. 21 dintre cele 30 de ţări din NATO sunt şi membre ale UE.

Mandatul lui Jens Stoltenberg la NATO se termină la 1 octombrie, iar el a anunţat că îşi va prelua funcţia de la conducerea Băncii Centrale a Norvegiei în jurul datei de 1 decembrie.

Desemnarea unei femei din Est este posibilă

Există mai multe candidate, în special fosta preşedintă a Estoniei, Kersti Kaljulaid, în vârstă de 52 de ani”, a explicat diplomatul european.

Numele fostei preşedinte a Lituaniei, Dalia Grybauskaite (65 de ani), este de asemenea menţionat.

Desemnarea şefului NATO se face prin consens în cadrul Consiliului Atlantic, instanţă care îi reuneşte pe ambasadorii celor 30 de state membre.

Însă, până la urmă, Washingtonul decide întotdeauna”, a concluzionat ministrul european.