TAROM a început implementarea măsurii de restructurare a personalului

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM desfăşoară, începând de vineri, etapa fazei de implementare a măsurii de restructurare a personalului, acţiune care a fost demarată în luna februarie a acestui an şi care reprezintă o componentă esenţială a planului de redresare a companiei.

Conform unui comunicat, în cadrul măsurii de restructurare a personalului a fost elaborată şi aprobată o nouă organigramă care corespunde volumului de activitate curent şi estimat pentru anii următori, fiind concepută pentru a reduce costurile şi a asigura o distribuire eficientă a activităţilor la nivelul companiei. Această măsură afectează un număr de 241 de posturi din structura curentă.

Astfel, este necesară iniţierea măsurii privind concedierea colectivă, cu respectarea procedurilor legale, în perioada imediat următoare fiind planificate consultări cu partenerii sociali. Angajaţii vizaţi de concedierea colectivă vor fi departajaţi pe baza unor criterii transparente, echitabile, comunicate tuturor celor implicaţi, evaluările acestora fiind organizate cu furnizori externi. În egală măsură, TAROM va derula toate demersurile prevăzute de reglementările în vigoare pentru a minimiza impactul programului de concediere colectivă, urmând a fi demarat un nou program de plecări voluntare. De asemenea, pentru ocuparea posturilor vacante disponibile vor avea loc concursuri interne, care vor fi anunţate tuturor celor interesaţi, conform procedurilor aplicabile„, se menţionează în comunicat.

Măsura de restructurare a personalului face parte dintr-un plan complex de măsuri definite cu scopul de a redresa compania. Acest plan a fost notificat, pe 28 mai 2021, către Comisia Europeană în vederea obţinerii unui ajutor de stat pentru restructurare.

Competiţia comercială acerbă în domeniul aviatic ne impune menţinerea unui standard ridicat al siguranţei şi serviciilor pe care le oferim pasagerilor. În acest sens, TAROM le mulţumeşte tuturor angajaţilor săi, apreciind profesionalismul şi dăruirea de care aceştia au dat dovadă, mai ales în ultima perioadă, o perioada care s-a dovedit a fi extrem de dificila pentru întreaga industrie aviatică globală„, precizează reprezentanţii companiei.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Temperaturi de vară în acest weekend

Temperaturi de vară în acest weekend. Elena Mateescu, director ANM: ”Valori...

De la vreme rece, direct la temperaturi de vară! Weekend-ul acesta vom avea parte de o vreme frumoasă în zonele de sud, sud-est și...
Într-un moment neașteptat și surprinzător, Cristian Popescu Piedone, candidatul la Primăria Capitalei, a fost surprins astăzi la Galați, implicându-se într-o acțiune de înverzire a orașului. Imaginile exclusive obținute de echipa noastră arată politicianul alături de mai multe persoane, în timp ce plantează un pom în municipiul Galați.

Ce face Cristian Piedone pe străzile din Galați

Într-un moment neașteptat și surprinzător, Cristian Popescu Piedone, candidatul la Primăria Capitalei, a fost surprins astăzi la Galați, implicându-se într-o acțiune de înverzire a...