„Tatălui meu, care nu este un număr…” Mesaj înlăcrimat al medicului Gabriel Diaconu

Tatăl medicului psihiatru Gabriel Diaconu s-a numărat printre pacienţii evacuaţi în urma incendiului de la Matei Balş și a pierdut lupta cu boala.

Gabriel Diaconu, care trece acum prin momente deosebit de grele, a povestit pe Facebook, într-un mesaj emoționant până la lacrimi, despre moartea tatălui său.

Iată mesajul complet (de fapt o scrisoare) al lui Gabriel Diaconu către tatăl său, de fapt despre el și despre întreaga situație:

Astăzi l-am dus acasă pe tata, lângă ceilalţi care dorm, în pământul din care s-a născut neamul meu, aproape de munte. Am venit cu soare de dimineaţă, după care a plouat. S-au mai iţit raze, după ce totul s-a săvârşit. Fiecare zi, în ultima lună, a fost ca o facere a lumii, după care o desfacere a ei.

Am învăţat să tac într-un nou fel. Am aflat ce înseamnă alura mormântală. 

Tatăl meu, care nu este un număr, se adună altora pe care pandemia ni i-a cerut.

Tatăl meu, care nu este un număr, şi-a lăsat inima atinsă, la final, de mâini străine de parcă erau ale noastre. O dată i-au repornit inima. A doua oară nu.

Tatălui meu, care nu este un număr, i-am spus la plecare şi-un adevăr, şi-o minciună, în timp ce era suit în ambulanţă: ai să vezi că o să fie bine.

După care tatăl meu a plecat în ultima, posibil cea mai interesantă aventură. Pe care sper că odată, cândva, mi-o va spune cum a trăit-o el. Pentru că eu ştiu cum am trăit-o noi. Şi a fost ca o aruncare în gol, după care când credeai că ai lovit pământul treceai prin el, şi cădeam din nou.

Tatăl meu a fost scos din incendiul de la Balş. Acea dimineaţă îmi aparţine doar mie, lui şi alor mei. Nu e treaba nimănui prin ce am trecut şi atunci. E prea târziu dar e prea devreme.

Îi sunt dator, lui care a fost, să nu tac despre asta. E încă neaşezat. După care, când am să-i simt aşezarea, am să las lumii să ştie ce e bine să afle. Astfel încât patima lui să nu rămână degeaba. 

Sunt împăcat cu trecerea lui. 

Astfel că astăzi nu am decât gânduri bune pentru cealaltă familie a mea. A doctorilor. Ei sunt motivul pentru care tata a trăit până acum. L-au tratat, l-au operat, când a fost nevoie l-au încurajat cu vorbele lor bune, cu sfatul şi cu siguranţa a ceea ce făceau. Graţie lor, tata şi-a putut cunoaşte nepoţii. Graţie lor, suferinţa lui la final a fost mai mică.

Nu e menirea noastră, a celor în halat, să facem omul veşnic. Tata a ştiut asta. Şi a lăsat, şi a iertat, fiecare medic care i-a tratat corpul, inclusiv pe acesta, în ale cărui mâini şi-a pus orbeşte soarta, măcar că îi era copil. 

Aceeaşi meserie care nu i-a putut salva mama, acum atât de mulţi ani, lui tata i-a întors o şansă chiar şi când nici una nu mai părea la îndemână.

Pe bunica mea a operat-o Grigore Arseni, care astăzi e nume de spital. Dar pe tata l-a operat Dan Şuiagă, care încă nu are nume de spital deşi l-ar merita, cel puţin la fel de mult.

Ce trăiesc eu acum aţi trăit, ori veţi trăi, toţi. Dar mai sunt nişte lucruri care s-au întâmplat pe care majoritatea dintre voi, sper, nu le veţi întâlni niciodată. Acestea din urmă, gândesc, e obligatoriu să le spun la un moment dat. Nu doar spre aducere aminte.

Dar şi pentru că sunt o mică parte din iadul banal pe care îl poţi, uneori, întâlni în România. Şi pe cât de banal, pe atât de gratuit.

Norocul meu e că munţii spală totul. Norocul meu e că brazii spală totul. Şi norocul meu e că pământul aruncat astăzi peste el are memoria lui.”

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Portul Constanţa se pregătește pentru noua recoltă: Toate drumurile intens circulate...

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunță că, în următoarele două luni, adică până la începerea campaniei de recoltare, toate drumurile intens circulate...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...