Ministrul Sănătății, atac la PSD: Am gestionat o pandemie găsind de la predecesorii noștri o visterie goală, depozite goale, fără arme

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, acuză PSD-ul că a lăsat „o visterie goală, depozite goale”, iar în această situație Guvernul Orban a fost nevoit să se lupte „fără arme, fără a putea riposta într-o primă etapă în fața unei pandemii”.

”Acum aproape un an de zile preluam guvernarea, nu se gândea nimeni la pandemie. Acum, după 10 luni de zile, arătăm că am gestionat o pandemie găsind de la predecesorii noştri, Partidul Social Democrat, o visterie goală, depozite goale, fără arme, fără a putea riposta într-o primă etapă în faţa unei pandemii”, a afirmat Nelu Tătaru duminică la o dezbatere electorală organizată de PNL la Iaşi.

Tătaru i-a criticat pe social-democrați pentru lipsa de implicare în realizarea spitalelor regionale promise.

”În acelaşi timp, am putut vedea că dacă promisiunile celor dinaintea noastră – în opt ani de zile opt spitale regionale – am reuşit în zece luni să semnăm contracte de finanţare pentru trei spitale regionale, ei nereuşind nimic”, a adăugat preşedintele PNL Vaslui.

Ministrul Sănătății a mai spus că institutul de boli cardio-vasculare de la Miroslava este ”o perspectivă viabilă, pe care cu siguranţă o vom realiza”.

”Mă uit la oportunitatea pe care o avem astăzi, este o oportunitate mare. Venim după un an greu dar venim după un an în care ne-am călit. (…) Faptul că un an cu 21% în Parlament  ne-a făcut să putem trece cu brio ne face să credem că pe 28 vom vedea că suntem destul de mulţi care conducem comunităţile noastre”, a adăugat Nelu Tătaru.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Singurele documente care îți vor trebui pentru a putea călători în ”Air Schengen”, începând cu 31 martie

De ce documente vei avea nevoie pentru a putea călători în...

Începând din noaptea de duminică spre luni, România va intra în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și cele maritime. Românii care vor călători cu...

PNL şi PSD merg cu candidați separați la alegerile pentru șefia...

Dacă pentru Primăria municipiului Braşov, PNL şi PSD s-au pus de acord și au un candidat comun, nu același lucru se întâmplă și în...