„Taxa pe dulceața bunicii” și alte fantezii fiscale: ce mai impozităm de prin casă

Să zicem că, într-o dimineață, statul se trezește cu poftă de clătite și află – stupefiat! – că tu nu cumperi gem de pe raft, ci îl fierbi acasă, cu prune din livadă. Tragedie la buget: TVA neîncasat! De aici până la ideea năstrușnică de „impozitare la sursă” a borcanului de pe masa de bucătărie nu e decât o glumă proastă.

Decalajul de TVA!

Dar gluma a prins viață după ce președintele ANAF a explicat (greu, dar a explicat) că „gemul bunicii” intră, statistic, în felul în care Comisia Europeană calculează decalajul de TVA – adică diferența dintre cât ar trebui și cât se colectează.

Nu, nu se pregătește o taxă pe zacuscă; instituția a dezmințit explicit ideea de fiscalizare a autoconsumului.

Dar, cum știm, scandalul a fost gata: borcane, sarmale, furculițe și meme-uri. (Pe scurt, afirmațiile există, dezmințirea există, iar TVA-ul tot nu iese la numărătoare.)

Cum am ajuns să ne certăm pe borcane

Discuția pornește dintr-un adevăr plicticos: România are un gap mare de TVA – unul dintre cele mai ridicate din UE – și asta doare la bani. Când compari teoria cu practica, apar tot felul de „absenți” din încasări: evaziunea, fraudarea, insolvențe, optimizări agresive… și, da, autoconsumul gospodăriilor, care apare în tabloul macro ca „cerere neimpozitată”.

Asta nu înseamnă că vrea cineva să-ți taxeze frigiderul; înseamnă doar că, în statistici, dacă n-ai cumpărat de la retailer cu bon fiscal, TVA-ul aferent acelui consum nu există.

Aici s-a aprins scânteia:

Între o explicație tehnică (se numără așa, în metodologiile europene) și o comunicare stângace, s-a născut legenda „taxei pe gem”.

ANAF a ieșit între timp și a spus negru pe alb: nu se intenționează fiscalizarea autoconsumului. Punct. (Până la următoarea neînțelegere publică.)

Pamfletul nostru fiscal: ce „ar trebui” impozitat, ca să nu se mai piardă TVA

Acum că am lămurit realitatea, trecem la imaginarul satiric – acolo unde „baza de impozitare” devine literatură.

1) Dulceața, zacusca, murăturile – ”TVA pe borcanul de sticlă”

Dacă tot a pornit scandalul cu gemul, să construim durabil: timbru fiscal pe capac, timbru de mediu pe etichetă, taxă de solidaritate pe lingurița cu care „degusti” în timp ce fierbe. Și, ca să nu existe evaziune aromatică, o aplicație mobilă: e-Gem – fotografiezi fiecare borcan, iar AI-ul decide cota în funcție de conținut: prune? 11%; gutui? 21% (că e delicatesă). Note: orice asemănare cu realitatea digitalizării fiscale de la noi e pur întâmplătoare.

2) Pâinea coaptă în casă – „impozit pe drojdie”

Dacă nu cumperi franzela, statul „pierde” TVA-ul de pe coajă. Soluția: acciză pe pliculețul de drojdie ridicat excesiv, cu reduceri pentru maia „de patrimoniu”. Bonus: certificat de „pâiniar atestat” emis de un departament nou – Oficiul Național pentru Gluten și Alveole.

3) Roșiile din grădină – „taxa pe fotosinteză”

Cum să lăsăm Soarele să-ți umple coșul fără factură? Impozit pe kilolux/oră, colectat printr-un inspector solar care se uită, cu ochiul liber, la cât s-a copt. Excepție: roșiile care ajung în salată cu brânză telemea – doar dacă brânza e cumpărată „pe bon”.

4) Cafeaua la ibric – „TVA pe spuma corectă”

Dacă nu mergi la cafenea, TVA-ul se ofilește în ceașcă. Așadar, calibrăm: spumă sub 5 mm – micro-întreprindere, peste 5 mm – plătitor normal de TVA. ANAF vine cu șublerul. Ai spumat prea bine? Felicitări, intri pe „regimul special barista casnic”.

5) Reparațiile făcute în casă – „impozit pe șurubelniță”

Bec ars? Nu chemi electricianul – pierdere la buget! De azi, orice „îndemânare” produce obligații: schimbi sifonul? Declarație pe proprie răspundere cu poză înainte/după, altfel e optimizare fiscală. Program-pilot: E-Chiuveta.

6) Tunsul în bucătărie – „TVA pe vârfuri”

Cine se mai duce la salon când are o foarfecă decentă? Propunem voucher de conformare: zici „am tuns două vârfuri și bretonul”, primești o cotă redusă. Dacă te pigulește o mătușă pricepută, intră „relația afiliată” și plătești suplimentar.

7) Meditațiile între prieteni – „acciza pe genialitate”

Dacă explici integralul vecinului și nu-l trimiți la „serviciu autorizat”, TVA-ul dispare într-un nor de cretă. Propunem timbru intelectual: fiecare „ahaaaaa” strigat peste 60 de decibeli e taxabil.

8) Sportul în parc – „taxa pe endorfine”

N-ai abonament la sală? Statul pierde TVA. Mersul pe jos reduce baza de impozitare! Soluția? Taxă pe endorfine, monitorizată cu brățara de fitness – că tot vrem digitalizare.

9) Cititul cărților din bibliotecă – „TVA pe recitire”

Dacă recitești, nu mai cumperi. Deci recitirea e, de fapt, pierdere fiscală repetată. Propunem: a treia trecere prin „Moromeții” se facturează ca lectură premium.

10) Râsul cu prietenii – „impozit pe glumă”

Comediantul de pe YouTube are TVA, tu – nu. Corectitudine socială: orice glumă care provoacă râs audibil la trei persoane într-o casă se declară la ANAF – Direcția Emoții Taxabile.

Pamflet? Sigur. Dar e și o morală aici:

Dacă duci logica „pierderilor” până la absurd, până și bucuriile devin „găuri de TVA”. Și nimeni nu vrea să trăiască într-o țară în care borcanul cu dulceață devine un cazier fiscal în miniatură.

Ce e serios în toată povestea

1. Nu, nu se pune taxă pe autoconsum. ANAF a spus explicit că nu intenționează fiscalizarea autoconsumului populației; vorbim despre o explicație statistică privind gap-ul de TVA. Contabilitatea europeană notează că, atunci când consumi fără să cumperi, TVA-ul teoretic nu se materializează. Atât. (E un subiect tehnic, nu un plan de a impozita borcanele.)
2. Da, TVA-ul nostru are o gaură mare și asta e o problemă reală – dar nu se repară cu fantezii coercitive. Se repară prin colectare inteligentă, antifraudă pe lanțuri riscante, vamă serioasă, e-factură cu sens și controale unde chiar trebuie. Altfel, ridici cota de TVA, iar cei corecți plătesc și mai mult, în timp ce rețelele râd. (Aici nu mai e pamflet, e România.)
3. Comunicarea publică trebuie să fie mai bună. Când șeful Fiscului folosește exemplul „gemului bunicii” fără să apuce, în același minut, să pună în față dezmințirea („nu vom taxa autoconsumul”), iese exact haosul pe care l-am văzut. A doua zi, instituția a nuanțat, dar prea târziu: Internetul făcuse deja legea propriilor borcane.

Cum se face, totuși, un buget serios

Nu din „măriri” și „povești cu borcane”, ci din încredere. Țara colectează mai bine când oamenii simt că regulile sunt predictibile, că „ai lor” nu scapă, că digitalizarea funcționează și că banii se întorc în drumuri, școli, spitale. Restul sunt improvizații – și glume. Unele reușite, altele din care râde doar deficitul.

Până atunci, liniște la cămară. Dulceața rămâne a bunicii. TVA-ul se culege în piață, nu în ibric.