Tehnocrații lui Bolojan și mitul Statului Paralel: despre frica de competență într-o țară a pilelor

Când Ilie Bolojan a fost desemnat prim-ministru, România părea că respiră pentru prima oară aerul tare al unei responsabilități adevărate. Omul nu s-a lăsat dus de valul entuziasmului și nici nu a intrat în dansul etern al politicienilor care promit, dar nu livrează. În schimb, a pus mâna pe bisturiu. Și prima incizie a fost la tumorile cele mai dureroase ale statului: companiile de stat și administrația publică.

Consiliul consultativ

Într-o mișcare care a generat rumoare și, inevitabil, atacuri, vicepremierul Dragoș Anastasiu a anunțat formarea unui consiliu consultativ pe lângă AMEPIP – autoritatea care supraveghează activitatea companiilor de stat. Membrii acestui consiliu? Nume grele din zona de business și consultanță, cu CV-uri impecabile: Speranța Munteanu, Anca Grigorescu, Crenguța Leaua, Iancu Guda, Mihaela Mitroi. Oameni care, în mod real, au condus, reformat și înțeles sisteme complexe. Oameni care nu vin din partide, ci din muncă.

Ce a urmat? Un val de suspiciuni alimentate de frica de competență

Apariția acestui consiliu a fost imediat catalogată de anumiți actori politici și analiști ca fiind o „structură informală, periculoasă, netransparentă”. Editorialistul Cozmin Gușă a mers mai departe: a sugerat că acești experți ar fi, de fapt, acoperiți ai Statului Paralel. Că sunt puși acolo nu să reformeze, ci să saboteze. Că, prin inteligența lor, vor păcăli guvernul și vor accesa date sensibile pentru propriile interese.

O teză de esență securistă pură

E o idee seducătoare pentru un anumit tip de public: aceia care au fost crescuți în suspiciune, învățați că orice expert e un vânzător de iluzii, că orice reformă e o conspirație, iar orice tehnocrat e un securist. Este o formă de populism paralel, care funcționează pe principiul: dacă nu înțelegi, înseamnă că e ceva ascuns.

Dar această teorie are un singur defect: e falsă.

Cine sunt, de fapt, acești „acoperiți”? CV-ul ca vină capitală

Speranţa Munteanu – unul dintre cei mai respectaţi consultanţi în restructurare, fost managing partner la Veridio. A lucrat în situații de criză, în insolvențe grele, acolo unde România are nevoie de salvare.

Anca Grigorescu – cofondator al unei case de avocatură de top, cu expertiză în drept comercial și infrastructură.

Crenguţa Leaua – un avocat internațional de arbitraj, reprezentant al României în dosarul Roșia Montană.

Iancu Guda – unul dintre puținii analiști financiari care chiar înțeleg mecanismele economice și au explicat constant, cu cifre și grafice, de ce statul român nu funcționează economic.

Mihaela Mitroi – expert fiscal, cu o carieră întreagă în audit, consultanță și strategie.

Sunt oameni cu notorietate profesională, nu niște umbre infiltrate. Dar, în logica inversată a celor care urlă „stat paralel” la orice mișcare, un CV solid este, paradoxal, o vină. Dacă știi prea multe, ești suspect. Dacă n-ai fost niciodată prins într-un scandal politic, înseamnă că sigur ai fost prea discret. Dacă n-ai făcut parte din gașca politică, sigur faci parte dintr-un clan mai mare.

Frica de competență și mitul „voluntarilor cu agende ascunse”

Unul dintre argumentele celor care critică grupul de consilieri este că nu sunt angajați oficial, ci funcționează pe bază de voluntariat. „Voluntari, deci fără răspundere”, spune Gușă, și susține că astfel se creează premisele abuzului și ale traficului de informații. Dar în spatele acestei acuzații se ascunde altceva: frica viscerală de cei care vin să ajute fără să fure.

Într-o cultură a contractului secret, a sinecurii grase și a pilelor păguboase, ideea că cineva ar lucra voluntar pentru un bine public e de neconceput. Dacă nu furi, e clar că vrei altceva. Dacă nu ești plătit, înseamnă că ți se plătește altundeva. Asta este logica românească a neîncrederii. Și este o logică moartă.

Adevăratul Stat Paralel n-are legitimație de consultant

Adevăratul Stat Paralel nu vine cu cravată la guvern. Nu redactează strategii de reformă și nu ține workshopuri despre bune practici. Statul Paralel e o caracatiță moștenită din vremurile FSN, reciclată în PDL, PSD, PNL și AUR. E format din rețele de pile, rude, amante și foști colegi de școală cu carnet de partid. Sunt ei: băieții din CA-uri care n-au citit în viața lor un bilanț, dar au în buzunar cardul de acces la putere.

Statul Paralel e făcut din consilieri plătiți din bani publici care nu consiliază nimic. Din directori puși pe filieră politică. Din generali care s-au pensionat la 45 de ani ca să prindă posturi în ministere. Din mafii locale care decid cui îi dai contractul și cui îi iei spitalul.

Să nu mai confundăm: cei care au venit să repare nu sunt cei care au stricat. Dacă vrem o Românie mai curată, atunci da, reforma trebuie să doară. Dar nu doare de la Guda. Doare când pierzi contractul fictiv. Doare când vine cineva care citește cifrele și le înțelege.

De ce a prins ideea cu „tehnocrații malefici”? Pentru că dă bine la conspiraționiști

Ideea că acești consilieri sunt „capul răutăților” a prins în spațiul public dintr-un motiv simplu: e un narativ convenabil. Unii se simt confortabil să creadă că România e prăbușită nu pentru că e condusă de hoți incompetenți, ci pentru că există un complot secret. Iar dacă acest complot e condus de oameni deștepți, cu reputație, cu expertiză reală – cu atât mai palpitant.

E o proiecție inversă: în loc să recunoști că sistemul e plin de gunoaie care trebuie curățate, e mai ușor să dai vina pe mop. Guda devine țap ispășitor. Munteanu devine agent dublu. Mitroi e, poate, infiltrată de Banca Mondială. Ridicolul e sublim.

În realitate, această narațiune este întreținută de două categorii de actori:

• politicieni care se simt amenințați de pierderea controlului asupra companiilor de stat;
• afaceriști de carton care știu că, dacă se închid robinetele bugetare, își închid și ei firmele fantomă.

Acești oameni nu luptă pentru adevăr, ci pentru status quo. Iar status quo-ul în România înseamnă jaf cu legitimație, nu reformă cu competență.

De cine să se fi înconjurat Bolojan? De parlamentari de Matabazbâze?

Criticii întreabă cu o naivitate simulată: de ce nu sunt acești consilieri oameni aleși democratic? De ce nu sunt parlamentari? De ce nu sunt funcționari publici, numiți în mod legal?

Răspunsul e simplu: pentru că parlamentarii de carton nu știu să citească un buget, dar știu să-l sifoneze. Pentru că funcționarii crescuți pe verticala incompetenței n-au nici voință, nici știință. Pentru că politicienii care au creat acest sistem nu pot fi chemați să-l repare. E ca și cum ai pune vulpoiul să reformeze cotețul.

Bolojan a ales bine. A ales oameni care au condus companii, nu grupuri de interese. Iar dacă vrem să ne vindecăm de cancerul paralelismului, va trebui să recunoaștem cine este metastaza: nu voluntarii din privat, ci clasa politică infiltrată în toate colțurile aparatului de stat.

Reforma nu vine cu aplauze, ci cu rezistență

România este într-o stare critică. Bugetul geme, instituțiile sunt obosite, iar încrederea populației e aproape de zero. În acest context, orice încercare reală de reformă nu va fi întâmpinată cu flori. Va fi atacată, calomniată, sabotată.

Așa s-a întâmplat și acum:

un grup de experți a fost transformat în dușmanul public numărul 1.

Dar dacă asta e reacția Sistemului, înseamnă că Bolojan a făcut ceva bine. Reforma nu doare atunci când e falsă. Reforma doare când atingi cu adevărat sursa putreziciunii.

Iar dacă vrem o țară normală, atunci va trebui să alegem: îi dăm creionul lui Guda sau ciocanul lui Grindeanu? Îi chemăm la masă pe cei care gândesc sau pe cei care pun masa pentru clanuri?

A sosit timpul să știm cine sunt cei din umbră. Și să nu ne mai temem de lumină.