Teodorovici, manifest împotriva “conducerii ilegale” a PSD: Există riscul de ÎNCETARE a activității PSD

 Senatorul Eugen Teodorovici a lansat un “manifest” care se adresează actualei conduceri a Partidului Social Democrat. Fostul ministru de Finanțe avertizează că organizarea Congresului extraordinar din 22 august încalcă prevederile legale, iar astfel există riscul ca PSD să fie radiat din Registrul Partidelor Politice.

„Statutul PSD menționează CLAR la articolul 237 faptul că „Modificările și completările prezentului Statut se aplică de la data admiterii lor de către Tribunalul București”. Cu alte cuvinte, organizarea unui Congres pe baza unor modificări nevalidate de Tribunalul București ÎNCALCĂ prevederile legale!”, scrie Teodorovici.

În opinia fostului ministru de Finanțe, „conducerea ilegală a Partidului Social Democrat forțează organizarea Congresului Extraordinar din data de 22.08.2020”, iar în urma acestei acțiuni există „riscul de ÎNCETARE a activității PSD și de RADIERE a partidului din Registrul Partidelor Politice, conform prevederilor articolelor 25 și 26 din Legea 14/2003”.

În încheiere, Teodorovici cere fiecărui membru al PSD să se opună încălcării statutului partidului.

„Ține de TINE, ține de NOI, ca membri ai acestui partid, să spunem NU încălcării Statutului Partidului Social Democrat! Respectarea Statutului partifului NOSTRU, și NU al lor, TREBUIE să devină un DEZIDERAT dacă ne respectăm pe NOI, dacă îi RESPECTĂM pe români!”, a conchis Teodorovici.

Eugen Teodorovici a anunțat recent că va intra în competiția pentru șefia Partidului Social Democrat împotriva actualului președinte interimar, Marcel Ciolacu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...

Eveniment: 60 de universităţi din România îşi vor prezenta oferta educaţională...

Un număr de 60 de universităţi cu peste 6.000 de programe de studiu pentru licenţă, masterat şi doctorat îşi vor prezenta oferta educaţională online,...