Termoenergetica atrage atenţia PMB asupra situaţiei financiare critice şi a datoriilor de 800 de milioane de lei

Compania Municipală Termoenergetica a transmis Primăriei Capitalei, dar şi Consiliului General o adresă în care atrage atenţia asupra datoriilor de 800 de milioane de lei pe care PMB le-a acumulat.

Directorul general al companiei, Claudiu Creţu, a declarat că din această datorie, 300 de milioane de lei reprezintă facturi curente.

„Este o adresă care a fost transmisă către Primărie, către ministere, către consilierii generali, astfel încât să atragem atenţia la situaţia financiară critică în care se găseşte Compania Municipală Termoenergetica şi la faptul că este nevoie de soluţii urgente, mai ales că ne apropiem de luna octombrie, când va trebui să dăm drumul la căldură, să reluăm furnizarea de încălzire în oraş. (…) Obligaţia noastră a fost de a informa Consiliul General, pentru că el este acţionarul acestei companii”, a precizat Claudiu Creţu pentru AGERPRES.

El a menţionat că primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, caută soluţii pentru această problemă.

„Domnul primar, primăria caută soluţii pentru a se împrumuta, pentru a face rost de finanţare, pentru a plăti aceste datorii”, a spus directorul Termoenergetica.

Potrivit acestuia, în cazul în care situaţia nu va fi rezolvată, există riscul intrării în insolvenţă a companiei.

„Există acest risc, dacă nu se plătesc datoriile. Din păcate, există acest risc, da”, a subliniat Claudiu Creţu.

La rândul său, consilierul municipal PSD Adrian Vigheciu a făcut referire la adresa transmisă de către Termoenergetica.

„Situaţia de la Termoenergetica a devenit dramatică. Într-o nouă înştiinţare disperată trimisă la Primăria Capitalei, reprezentanţii companiei anunţă practic falimentul şi faptul că Bucureştiul va rămâne fără căldură şi apă caldă la iarnă. Datoriile Termoenergetica depăşesc 800 de milioane de lei, iar datoriile PMB către ei depăşesc 300 de milioane de lei. Dacă primarul general Nicuşor Dan continuă să doarmă pe el sau să se facă că plouă, vom avea cea mai cumplită şi cea mai ruşinoasă iarnă din ultimii 30 de ani”, a scris acesta pe Facebook.

1 COMENTARIU

  1. Politicianul corupt, adică ticălosul fără scrupule a ajuns să-i vândă viata si prosperitatea românului ărac, cârpit în al său fund și știrb în a sa gură.
    Cum naiba sa iți vinzi sistemul energetic când asta este viitorul unei tarii moderne ?
    Trebuie să fi tare prost…, indiferent de ticăloșenia ta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...

Aeroportul Otopeni – Haos, bătaie de joc, indiferență și multă așteptare

Încă o „performanță” marca Mîndrescu: de mai bine de o jumătate de an, plecarea, dar mai ales sosirea, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, fost...