The Guardian: Vrei să-l oprești pe Trump să-ți hărțuiască țara? Ridică-te

Un editorial publicat de The Guardian și semnat de Edward Fishman, fost oficial al Departamentului de Stat al SUA, analizează modul în care administrația Donald Trump a folosit presiunea economică ca instrument de politică externă și avertizează că Europa riscă să rămână vulnerabilă dacă nu își schimbă strategia de reacție.

Autorul pornește de la un moment-cheie: prima ședință completă a Cabinetului din cel de-al doilea mandat al lui Donald Trump, în februarie anul trecut. Atunci, președintele american a anunțat intenția de a impune tarife extinse chiar și celor mai apropiați aliați europeni. Întrebat dacă Europa ar putea riposta, Trump a respins ideea, susținând că Statele Unite sunt „potul de aur” al economiei globale și că orice represalii ar fi sortite eșecului.

Presiune economică și concesii europene

În anul care a urmat, Trump a recurs în mod repetat la ceea ce Fishman descrie drept „coerciție economică”: acorduri comerciale dezechilibrate impuse Uniunii Europene și Marii Britanii, precum și presiuni directe asupra Danemarcei în contextul controverselor legate de Groenlanda. Potrivit autorului, reacțiile prudente și fragmentate ale Europei au confirmat percepția Casei Albe că statele europene vor ceda pentru a evita costuri economice pe termen scurt.

Fishman susține că, pentru a face față restului mandatului lui Trump, liderii europeni au nevoie de o strategie diferită, bazată pe experiențele altor mari actori globali care au reușit să reziste presiunii americane.

16:28 • Internațional

Guvernul Cubei a rezistat 67 de ani. Va cădea sub presiunea lui Trump?

14:10 • POLITICĂ

Nicușor Dan confirmă invitația la Consiliul lui Trump. Bucureștiul cere clarificări înainte de decizie

Lecțiile Indiei, Braziliei și Chinei

Editorialul indică trei exemple relevante: India, Brazilia și China, țări care au fost, la rândul lor, ținta politicilor comerciale agresive ale lui Trump, dar care au reușit să-și protejeze interesele fundamentale.

În cazul Indiei, Fishman amintește episodul din vara trecută, când Trump a impus tarife de 50% asupra importurilor indiene, nemulțumit că premierul Narendra Modi a refuzat să îl nominalizeze pentru Premiul Nobel pentru Pace. Guvernul indian a ales să nu cedeze, asumându-și costurile economice și mobilizând sprijinul intern. Boicoturile coordonate ale produselor americane și refuzul companiilor de a reduce prețurile au dus, în cele din urmă, la pierderea interesului Casei Albe pentru conflict.

Brazilia a adoptat o strategie diferită, centrată pe adaptare. După ce Trump a impus tarife și sancțiuni pentru a-l forța pe președintele Luiz Inácio Lula da Silva să oprească urmărirea penală a fostului lider Jair Bolsonaro, autoritățile de la Brasília au redirecționat rapid exporturile către alte piețe, precum China, Golful Persic și Asia de Sud-Est. Rezultatul a fost un nivel record al exporturilor braziliene și, în final, retragerea măsurilor punitive americane.

China, în schimb, a ales confruntarea directă. După revenirea lui Trump la Casa Albă și reluarea tarifelor și restricțiilor tehnologice, Beijingul a răspuns nu doar prin taxe similare, ci și prin limitarea exporturilor de minerale rare esențiale pentru industria americană. Impactul a fost rapid și sever, afectând lanțuri industriale și piețele financiare din SUA, ceea ce a dus la o detensionare relativ rapidă a conflictului.

Ce ar trebui să facă Europa

Potrivit lui Edward Fishman, cele trei cazuri au un element comun: combinația dintre determinare politică, reziliență economică și capacitatea de a riposta credibil. În opinia sa, Europa are nevoie de toate aceste instrumente.

Pe de o parte, liderii europeni ar trebui să își pregătească opinia publică pentru acceptarea unor costuri economice temporare în apărarea autonomiei politice. Pe de altă parte, Uniunea Europeană trebuie să își consolideze reziliența prin diversificarea relațiilor comerciale – un proces care a început deja prin acorduri cu state din America de Sud și Asia.

Cea mai sensibilă componentă rămâne însă represalia. Fishman subliniază că relația transatlantică este una de interdependență, nu de dependență unilaterală: companiile americane obțin venituri semnificative din Europa, industria tehnologică a SUA depinde de echipamente europene, iar investitorii europeni dețin active de trilioane de dolari în Statele Unite.

O strategie de descurajare

Editorialul avertizează că scopul Europei nu ar trebui să fie escaladarea unui război economic, care ar avea consecințe grave pentru ambele părți. În schimb, este nevoie de un plan credibil de reacție, care să fie activat atunci când presiunile devin excesive.

Concluzia lui Fishman este clară: amenințările economice ale lui Donald Trump nu dispar de la sine. Ele încetează doar atunci când costurile devin suficient de mari pentru cel care le folosește. Pentru Europa, evitarea confruntării cu orice preț riscă să fie, pe termen lung, cea mai costisitoare opțiune.