Tichete sociale 250 lei: Când intră banii, în octombrie

Publicat: 19 oct. 2022, 08:30, de Viorela Pitulice, în SOCIAL , ? cititori
Tichete sociale 250 lei: Când intră banii, în octombrie
INSTANT_VOUCHER_SOCIAL_TICHET_32_INQUAM_Octav_Ganea

Plata pentru tranşa a treia a voucherelor sociale, în valoare nominală de 250 de lei și de care beneficiază persoanele cu venituri mici, se va face în ultima săptămână din luna octombrie, a anunțat Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

Ministrul spune că vor fi rezolvate situaţiile privind întârzierile din tranşa a doua, iar banii vor fi primiţi retroactiv.

„Pot să existe astfel de situaţii în care fie nu a fost trecut pe borderoul de predare-primire între poştă şi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, fie nu figurează pe lista de beneficiari, fie a depăşit limita de venit pe care o are beneficiarul şi mai realizează un venit care este înregistrat la ANAF. Avem situaţiile acestea care tot timpul sunt puse în discuţie, în spaţiul public, în telefoanele pe care le primim la minister. Eu cred că caz cu caz se pot rezolva. Pot să-i asigur pe toţi că, dacă cineva nu a fost cuprins pe lista de beneficiari sau s-a întâmplat această inadvertenţă cu Poşta Română, pot să îi asigur că, dacă au dreptul la aceste vouchere sociale, vor primi retroactiv banii. Întârzierile nu pot să existe decât cauzate de aceste lucruri. Întâlnirile noastre cu Poşta Română, cu emitenţii de carduri le avem aproape săptămânal, nu cunosc aceste detalii. Următoarea tranşă are loc, plata, în ultima săptămână din luna octombrie, avem banii necesari, nu există probleme şi vom alimenta cardurile pentru tranşa a treia”, a declarat Marcel Boloş la Parlament, unde a fost audiat de Comisia pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor.

Citește și Cea de-a treia tranșă de 250 lei a voucherelor sociale, încărcată. Vin și pachetele cu alimente

Categoriile de persoane care primesc voucherele sociale de 250 lei sunt următoarele: pensionarii din sistemul public de pensii ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepţionale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredinţa tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.

Citește și Ce produse alimentare se pot cumpăra cu tichetele sociale de 250 lei