Timișoara: La Spitalul de Boli Infecțioase, cel mai mic pacient diagnosticat cu Covid are 17 zile

În actualul val Covid, a crescut numărul copiilor infectați cu coronavirus, la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie ”Dr. Victor Babeș” din Timișoara, cel mai mic pacient internat are doar 17 zile, precizează prof. dr. Cristian Oancea, managerul acestei instituții medicale.

„Ne așteptam la aceste cifre, e posibil să avem cifre și mai mari, am observat o creștere pe patologia pediatrică, avem copii de la 17 zile până la 12 ani”, spune prof. dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului ”Dr. Victor Babeș” Timișoara.

De altfel, Centrul de Evaluare a pacienților cu COVID 19 de la Spitalul ”Dr. Victor Babeș” Timișoara își prelungește programul de lucru din cauza creșterii numărului de cazuri din ultimele zile, a anunțat dr. Diana Manolescu, directorul medical al acestui spital.

În prezent, la Spitalul ”Dr V. Babeș”  sunt internați 38 de pacienți, dintre care doi sunt în secția de Anestezie Terapie Intensivă. 9 dintre pacienți sunt copii.

“Din păcate, acest val 6 atinge foarte mult copiii. Și îndeosebi pe cei cu vârstele extrem de mici. Majoritatea celor aflați în zona roșie de la noi din spital au vârsta mai mică de 2 ani. Cu toții au dezvoltat o formă medie de boală. Acestora li se adaugă cei de peste 60 de ani care au riscuri asociate. Evident, se numără printre persoanele internate și pacienti de 30 și 40 de ani care au avut nevoie de suport de oxigen”, spune prof. dr. Cristian Oancea.

În opinia prof. dr. Oancea, pentru a reduce numărul de cazuri de COVID 19, ”masca de protecție și dezinfecția mâinilor continuă să fie în prim plan”,  ”autoizolarea este și ea esențială”. Prof. dr. Oancea ne recomandă să fim foarte atenți la simptome, să ținem în permanență legătura cu medicul de familie și, dacă este nevoie, să solicităm o evaluare într-un centru specializat”.

Principalele simptome ale COVID-19 sunt: cefalee, dureri în gât, febră înaltă bruscă, fenomene digestive, greutate în respiraţie, stare de oboseală permanentă, tuse, febră, dureri musculare.

Simptome Covid în noul val

Medicii spun că simptomele asociate Covid-19  în acest val sunt diferite de cele observate în valurile anterioare. În acest sens, medicii britanici, care au efectuat un studiu, au realizat chiar o listă a simptomelor cele mai frecvente observate în acest val epidemic:

  • durere în gât 58%
  • durere de cap 49%
  • nas înfundat, secreții nazale sau tuse fără expectorație 40%
  • tuse expectorantă 37%
  • voce răgușită 35%
  • strănut 32%
  • oboseală 27%
  • dureri musculare 25%
  • amețeli ușoare 18%
  • ganglionii gâtului inflamați 15%
  • durere oculară 14%
  • alterarea gustului, dureri în piept, febră 13%
  • frisoane 12%
  • dificultăți de respirație, dureri de urechi 11%
  • pierderea mirosului 10%.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Singurele documente care îți vor trebui pentru a putea călători în ”Air Schengen”, începând cu 31 martie

De ce documente vei avea nevoie pentru a putea călători în...

Începând din noaptea de duminică spre luni, România va intra în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și cele maritime. Românii care vor călători cu...

PNL şi PSD merg cu candidați separați la alegerile pentru șefia...

Dacă pentru Primăria municipiului Braşov, PNL şi PSD s-au pus de acord și au un candidat comun, nu același lucru se întâmplă și în...