TNL: Sporturile electronice vor fi recunoscute în România

Publicat: 19 iun. 2022, 17:00, de Aurel Drăgan, în SPORT , ? cititori
TNL: Sporturile electronice vor fi recunoscute în România
Mara Mareș

Parlamentari PNL au depus un proiect de lege pentru recunoaşterea sporturilor electronice în România şi dezvoltarea activităţii de E-Sports la fel ca ramurile sportive clasice, prin modificarea Legii 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, informează Tineretul Naţional Liberal (TNL).

„România este una dintre cele mai active ţări din sfera sporturilor electronice, iar în jurul acestei industrii s-a dezvoltat un sistem complex: de la înfiinţarea de cluburi sportive, organizarea de competiţii şi echipe de jucători profesionişti până la crearea de noi locuri de muncă şi apariţia unor calificări specifice industriei. Astfel, la nivel naţional există peste 8.000 de jucători amatori şi profesionişti, aproximativ 50 de cluburi, 4 competiţii naţionale, 10 manageri, 50 administratori, 80 designeri, 15 social-media manageri, 15 antreprenori, 20 de analişti şi o serie de influenceri care lucrează în industria E-Sports”, se arată într-un comunicat al TNL transmis, duminică, AGERPRES.

Preşedintele Tineretului Naţional Liberal, Mara Mareş, consideră că „sportul electronic este o activitate ce poate aduce multe beneficii angajatorilor, angajaţilor şi producătorilor de jocuri din România”, subliniind că „recunoaşterea E-Sports a fost solicitată de piaţă şi a fost conturată în parteneriat cu piaţa”.

„Este momentul să oferim un statut legal jucătorilor, cluburilor şi organizatorilor de competiţii de gaming, iar prin această propunere de lege facem exact acest lucru, fără a implica vreun cost pentru bugetul de stat”, susţine deputatul PNL Alin Ignat, iniţiatorul propunerii legislative.

Potrivit expunerii de motive a propunerii legislative, în legislaţia din România „nu există o reglementare care să încurajeze aceste sporturi electronice şi care să protejeze drepturile persoanelor implicate”.

Prin proiectul de act normativ, iniţiatorii propun recunoaşterea în mod oficial a sporturilor electronice, stabilirea cadrului legislativ cu privire la activităţile prin care se desfăşoară sporturi electronice în România şi drepturile de care se bucură persoanele implicate în industria E-Sports, în special cele privind protejarea muncii lor şi a exercitării activităţii în condiţii legale.