Toamna își intră în drepturi zilele următoare, cu ploi și temperaturi scăzute

Publicat: 17 sept. 2020, 12:07, de Aurel Drăgan, în ACTUALITATE , ? cititori
Toamna își intră în drepturi zilele următoare, cu ploi și temperaturi scăzute

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis joi o atenţionare Cod galben de vânt puternic în 10 judeţe din sudul şi estul ţării, valabilă în perioada 17 septembrie, ora 23:00 – 18 septembrie, ora 16:00.

În cursul nopţii de joi spre vineri (17/18 septembrie), în cea mai mare parte a Moldovei, apoi din orele dimineţii de vineri (18 septembrie) în Dobrogea şi în jumătatea estică a Munteniei vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 55 – 65 km/h şi izolat în jur de 70 km/h, îndeosebi pe litoral.

Judeţele atenţionate de meteorologi sunt: Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi şi Constanţa.

Potrivit meteorologilor, intensificări ale vântului vor fi şi în regiunile vestice şi pe arii mai restrânse în rest, în general, cu viteze de 45 – 55 km/h. De asemenea, temperatura va scădea accentuat, iar la finalul săptămânii vremea va deveni răcoroasă în timpul nopţilor şi dimineţilor. În depresiunile intra-montane izolat vor fi condiţii de brumă.

În perioada următoare, temperaturile la nivelul întregii țări se vor situa în limitele perioadei de toamnă, cu maxime în jurul a 25 de grade, fără a mai ajunge la temperaturi de vară.

Schimbarea climatică se face simțită în toată Europa. În Marea Mediterană se află în desfășurare un uragan care se estimează că va ajunge la pe uscat în zona Greciei în următoarele zile.