Toate epavele din apele Dunării vor fi identificate și semnalizate cu balize. Proiect în valoare de 51 milioane lei

Publicat: 17 oct. 2025, 10:32, de Sorin Costea, în ACTUALITATE , ? cititori
Toate epavele din apele Dunării vor fi identificate și semnalizate cu balize. Proiect în valoare de 51 milioane lei

În cadrul unui proiect cu finanțare europeană vor fi localizate, identificate și semnalizate cu balize toate epavele de pe sectorul românesc al Dunării, care reprezintă un risc imens pentru navigatori, mai ales în condițiile scăderii adâncimilor apelor fluviului ca urmare a efectelor încălzirii globale.

Scăderea nivelului apelor Dunării în perioadele secetoase a scos la suprafață multe epave pe întreg sectorul românesc al Dunării. Însă recordul a fost înregistrat în Portul Prahovo din Serbia, lângă graniţa cu România şi Bulgaria, unde scăderea nivelului Dunării a scos la suprafață 21 de nave germane din Al Doilea Război Mondial.

Pentru detectarea, localizarea și semnalizarea acestor epave, dar și înregistrarea acestor obstacole pe harta electronică a Dunării pe care o au la dispoziție navigatorii, în perioada 2025 – 2028 va fi dezvoltat un proiect cu finanțare europeană care vizează dezvoltarea unei rețele inteligente de senzori și a unui software pentru identificarea precisă și balizarea eficientă a epavelor.

Până în 2028, vor fi identificate și balizate toate epavele de pe sectorul românesc

Joi a fost lansat Proiectul  „Sistemul Românesc de Identificare și Balizare a Epavelor pe Fluviul Dunărea”, care va fi implementat de către Trencadis Corp SRL (lider), în parteneriat cu Technohub SRL, Mindworks SRL, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică București și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.

Proiectul, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027, are o valoare totală de 51,6 milioane lei, din care 40,5 milioane de lei este finanțarea nerambursabilă. O sumă de 8 milioane de lei este alocată de la bugetul de stat.

Proiectul se va derula pe o perioadă de 36 de luni, până pe 15 octombrie 2028, în regiunea Sud-Est.

Va fi creată o rețea „smart” de senzori pentru noi tehnologii în transportul fluvial

Printre etapele cheie ale proiectului se află cercetarea și realizarea unui prototip de sistem de laborator pentru identificarea și balizarea epavelor, urmate de dezvoltarea și testarea unui prototip utilizabil comercial RoSIBEFD, care oferă colectarea de informații privind poziția epavelor și accesul la date într-o platformă software dedicat.

„Principalul obiectiv al acestor investiții consolidarea infrastructurii de cercetare pentru a avansa, pe baza tehnologiilor multidisciplinare (informatică, inteligență artificială, securitate cibernetică, electronică și comunicații, fizică, chimie, biologie), dincolo de stadiul actual în domeniul identificării epavelor și a balizării acestora, spre o rețea inteligentă „smart” de senzori, elemente de comunicații și software de analiză care să permită dezvoltarea unei noi generații de produse și tehnologii IoT în domeniul traficului fluvial”, se spune în prezentarea proiectului.

Astfel, prin colectarea și asigurarea disponibilității acestor informații, sistemele actuale de management al traficului pe ape vor deveni mai eficiente și vor permite gestionarea traficului naval pe Dunăre într-un mod mai eficient și mai sigur.