Topul celor mai bune licee din România după Bacalaureat 2025: București, Iași și Cluj domină clasamentul

Publicat: 21 iun. 2025, 21:16, de Nitulescu Gabriel, în SOCIAL , ? cititori
Topul celor mai bune licee din România după Bacalaureat 2025: București, Iași și Cluj domină clasamentul
Au început înscrierile pentru pentru probele de competențe la bacalaureat; care este calendarul

Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București ocupă primul loc în clasamentul național al liceelor din România, potrivit mediilor obținute la examenul de Bacalaureat 2025. Instituția a înregistrat o medie generală de 9,53 și un procent de promovare de 100%, remarcându-se și prin cele trei medii de 10 obținute de elevi.

Bucureștiul, lider în educație, după rezultatele la Bacalaureat 2025

Capitala se află în fruntea clasamentului și prin alte unități de elită, conform Edupedu.ro. Pe locul al doilea figurează Liceul Internațional Ioanid, cu o medie de 9,42 și o promovare integrală, în ciuda unui număr restrâns de candidați – doar trei. Poziția a patra este ocupată de Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, cu o medie de 9,38, urmat de Colegiul Național „Sfântul Sava”, cu 9,35.

De asemenea, Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu”, o instituție privată tot din București, apare pe locul șapte, cu o medie de 9,33, promovare 100% și doar șase absolvenți.

Iași și Cluj, centre educaționale importante. Performanțe notabile și în alte orașe

Poziția a treia este revendicată de Colegiul Național din Iași, cu o medie de 9,41 și 132 de elevi promovați integral. În top se mai regăsesc Colegiul Național „Emil Racoviță” din Iași (locul 9, media 9,31) și Colegiul Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca (locul 6, media 9,33).

Colegiul Național „Unirea” din Focșani se află pe locul opt, cu o medie de 9,32 și un procent de promovare de 99,4%, iar Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov încheie clasamentul celor mai bune 10 licee, cu o medie de 9,30 și promovare integrală.

Clasamentul complet – Top 10 licee după media la Bac 2025

  1. Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, București – media 9,53 | promovare 100%

  2. Liceul Internațional Ioanid, București – media 9,42 | promovare 100%

  3. Colegiul Național, Iași – media 9,41 | promovare 100%

  4. Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, București – media 9,38 | promovare 100%

  5. Colegiul Național „Sfântul Sava”, București – media 9,35 | promovare 100%

  6. Colegiul Național „Emil Racoviță”, Cluj-Napoca – media 9,33 | promovare 100%

  7. Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu”, București – media 9,33 | promovare 100%

  8. Colegiul Național „Unirea”, Focșani – media 9,32 | promovare 99,4%

  9. Colegiul Național „Emil Racoviță”, Iași – media 9,31 | promovare 99,3%

  10. Colegiul Național „Andrei Șaguna”, Brașov – media 9,30 | promovare 100%