Tot ce trebuie să știi despre pensia socială în 2025. Statul garantează un venit minim de subzistență pentru aproape un milion de români

Publicat: 11 mai 2025, 08:18, de Corina Oprea, în SOCIAL , ? cititori
Tot ce trebuie să știi despre pensia socială în 2025. Statul garantează un venit minim de subzistență pentru aproape un milion de români

Pensia socială, cunoscută oficial și sub denumirea de „indemnizație socială pentru pensionari”, reprezintă un venit minim garantat de stat pentru persoanele aflate la pensie care nu dispun de resurse financiare suficiente pentru un trai decent. Această formă de sprijin este destinată celor care, din cauza contribuțiilor reduse sau a unui stagiu incomplet de cotizare, nu pot beneficia de o pensie mai mare din sistemul public sau militar.

Când a apărut pensia socială în România

Scopul principal al acestei indemnizații este, potrivit reglementărilor în vigoare, asigurarea unui nivel minim de trai pentru cetățenii cu venituri foarte mici, în special pentru pensionarii aflați în situații vulnerabile.

Această formă de sprijin a fost reglementată oficial în România începând cu data de 1 aprilie 2009, prin Ordonanța de Urgență nr. 6/2009. La acel moment, Guvernul a prezentat măsura ca pe un mijloc de combatere a sărăciei și de îmbunătățire a calității vieții pensionarilor cu venituri mici, beneficiari ai sistemului public de pensii și cu domiciliul pe teritoriul României.

Ordonanța stabilea că, începând din anul următor, cuantumul indemnizației sociale urma să fie stabilit anual prin legea bugetului de stat și putea fi majorat prin rectificările bugetare, în funcție de contextul economic și disponibilitatea resurselor financiare.

La momentul lansării, în 2009, nivelul acestei pensii minime a fost stabilit la 300 de lei, fiind ulterior majorat la 350 de lei începând cu 1 octombrie același an.

Cine beneficiază de pensia socială în 2025

În anul 2025, de această formă de ajutor social beneficiază aproape 1 milion de pensionari din România. Valoarea indemnizației sociale a fost stabilită la 1.281 de lei, cu toate că fusese promisă o creștere la 1.415 lei începând cu 1 ianuarie. Această majorare a fost însă anulată prin intermediul așa-numitei „Ordonanțe Trenuleț”, care a înghețat valoarea la nivelul anului 2024.

Pentru a beneficia de pensia socială în 2025, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

  • Solicitantul trebuie să fie pensionar al sistemului public de pensii sau al sistemului militar;
  • Să aibă domiciliul în România;
  • Cuantumul pensiei aflate în plată trebuie să fie mai mic decât valoarea indemnizației sociale, adică sub 1.281 de lei.
  • Nu contează data la care s-a intrat în sistemul de pensii, însă este important ca toate celelalte criterii să fie respectate.

Cum se obține pensia socială: acte necesare și procedura

Pentru a solicita pensia socială, cetățeanul trebuie să depună o cerere de pensionare la casa teritorială de pensii, împreună cu un set de documente justificative care să ateste identitatea, vârsta, cariera profesională și veniturile înregistrate.

Documentele necesare includ:

  • Cererea de pensionare, completată cu date personale și informații despre activitatea profesională;
  • Actele de identitate;
  • Documente care atestă vechimea în muncă (carnetul de muncă, adeverințe de la angajatori, alte acte relevante);
  • Dovezi privind nivelul veniturilor obținute.

După depunerea dosarului, casa de pensii analizează cererea și decide acordarea sau respingerea indemnizației sociale, în conformitate cu prevederile legale.

Un aspect esențial în sistemul de pensii din România este că stagiul minim de cotizare este de 15 ani. Cu toate acestea, există mulți pensionari care nu au reușit să atingă acest prag. În cazul lor, statul intervine și completează pensia pentru ca aceștia să ajungă la nivelul minim garantat de 1.281 de lei.

Conform datelor disponibile pentru anul 2025, statul oferă în medie o completare de aproximativ 493 de lei pentru fiecare dintre acești beneficiari, astfel încât toți cei eligibili să aibă acces la pensia socială.