Trafic restricționat în București: Se fac lucrări la rețeaua de termoficare

Publicat: 06 aug. 2021, 13:45, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Trafic restricționat în București: Se fac lucrări la rețeaua de termoficare

În perioada 07-08 august, Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti va desfășura lucrări asupra rețelei de termoficare pe Bulevardul Vasile Milea.

În acest context, traficul rutier va fi restricționat pe Bd. Vasile Milea, pe sensul dinspre Bd. Iuliu Maniu către Șos. Grozăvești.

Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere montate temporar în zonă, precum şi semnalele poliţiştilor rutieri.

Pietonii au obligaţia să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate şi semnalizate sau la culoarea verde a semaforului electric, după o temeinică asigurare şi să nu staţioneze pe partea carosabilă.