Tragedie pe DN2: Trei morți în accidentul dintre un autoturism și un TIR

Publicat: 29 dec. 2023, 08:45, de Andrei Ceausescu, în ACTUALITATE , ? cititori
Tragedie pe DN2: Trei morți în accidentul dintre un autoturism și un TIR

Trei persoane au decedat în urma accidentului produs pe DN2 Urziceni – Buzău, în zona localităţii Cotorca din judeţul Ialomiţa.

În această dimineață, în jurul orei 06:30, pe DN2 – E85, pe raza localității Cotorca, județul Ialomița s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul a 3 persoane.

”Din primele verificări a reieşit că, în timp ce un autoturism se deplasa din direcţia Buzău către Bucureşti, ar fi intrat în coliziune cu un autotren care circula din sens opus”, precizează IPJ Ialomiţa.

În urma impactului a rezultat decesul a trei persoane care se aflau în autoturism.

Potrivit ISU Ialomiţa, trei echipaje operative din cadrul Detaşamentului de pompieri Urziceni au intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, la accidentul rutier produs în localitatea Cotorca, pe DN2,în care au fost implicate trei autoturisme şi un autotren.

Opt victime pe DN2

În sprijinul acestora au acţionat şi două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Ialomiţa.

”La locul evenimentului au fost găsite opt victime. Trei persoane prezentau leziuni incompatibile cu viaţa, din păcate fiind declarate decedate. Celorlalte cinci persoane, conştiente şi cooperante, li s-a acordat primul ajutor medical calificat, ulterior nefiind necesar transportul acestora la unitatea spitalicească”, a anunţat ISU.

În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

La acest moment, traficul pe DN2 este blocat pe ambele sensuri.

Iniţial, Centrul Infotrafic a anunţat că trei autoturisme şi un autocamion au fost implicate în acccident pe DN2, trei persoane rănite fiind încarcerate. ”În urma coliziunii dintre trei autoturisme şi un autocamion, trei persoane rănite sunt încarcerate, fiind efectuate manevre pentru extragere lor din unul dintre autovehiculele avariate”, arăta sursa citată.