Traian Băsescu a făcut accident de mașină în București

Publicat: 22 mai 2022, 19:21, de Otilia Caloian, în News , ? cititori
Traian Băsescu a făcut accident de mașină în București
Sursa foto: Cotidianul.ro

Ghinioanele se țin lanț de fostul președinte al României, Traian Băsescu. După ce a fost, recent, internat în spital, Traian Băsescu a făcut accident de mașină.

Traian Băsescu, fostul președinte al României, a făcut un accident de mașină pe raza Sectorului 2 din București, informează Antena 3.

„În data de 22.05.2020 în jurul orei 10:15, am lovit oglinda mașinii dumneavoastră care era parcată. Pentru a îndeplini cele legale rog sunați sau dați SMS la telefon… Vă mulțumesc și scuze pentru incident.”, a transmis Traian Băsescu șoferului a cărui mașină a accidentat-o.

Apoi a mers personal la Brigada Rutieră, la Biroul de Accidente Ușoare ca să raporteze tamponarea.

„În data de 22.05.2022,  a sediul Biroului Accidente Ușoare din cadrul Brigăzii Rutiere, s-a prezentat un bărbat, care a declarat că în timpul unei manevre de viraj a lovit cu oglinda autoturismului, oglinda unui alt autovehicul, ce se afla parcat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero”, au transmis polițiștii de la Brigada Rutieră din București.

Traian Băsescu nu este la primul accident de circulație. În 2008, cu o zi înainte de summitul NATO, a tamponat o mașină care oprise în fața lui, pe bulevardul Regina Elisabeta.

Cinci ani mai târziu, a fost implicat într-un accident identic, la Otopeni.

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele