Traian Băsescu acuză o ruptură falsă între PNL și PSD. Bolojan, cu gândul la alegerile prezidențiale
Fostul președinte Traian Băsescu acuză o ruptură pur declarativă între premierul Ilie Bolojan și PSD, motivată de interesul liberalului de a candida la alegerile prezidențiale. Fostul șef de stat a susținut că PNL și PSD sunt legate de două decenii și că, în opinia sa, cele două partide vor ajunge din nou să colaboreze direct.
Băsescu acuză o ruptură de fațadă între Bolojan și PSD
Traian Băsescu susține că actuala distanțare dintre PSD și PNL este doar una de imagine.
„Ei sunt legați de 20 de ani. De ce, dintr-o dată, domnul Bolojan, care a fost un mare propagandist pentru suspendare, să ne uităm în presa locală din 2012, și astăzi vine azi și spune nu îi mai place PSD”, a declarat Traian Băsescu, la Digi24.
Fostul președinte a legat această poziționare de ambițiile prezidențiale ale premierului. El a sugerat că distanțarea de PSD are o miză electorală clară, nu una ideologică.
„E interesul de a candida la alegerile prezidențiale și simte nevoia să se rupă, măcar declarativ, de PSD”, a punctat fostul șef de stat.
Fostul președinte anticipează o reapropiere PNL-PSD
În viitor, mai susține fostul șef de stat, sunt șanse mari ca cele două partide să revină la aceeași masă.
„Eu cred că mai devreme sau mai târziu vor reveni la matcă și vor fi împreună”, a adăugat fostul președinte.
De când Guvernul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură, atât liberalii, cât și social-democrații, s-au delimitat unii de ceilalți. PSD a transmis că nu respinge PNL, ci doar persoana lui Ilie Bolojan, în funcția de premier. De cealaltă parte, însă, liberalii au decis să nu se mai asocieze cu foștii colegi de coaliție.
Ruptura dintre cele două partide s-a adâncit odată cu noua rundă de consultări de la Cotroceni, după ce Guvernul Veștea a picat la votul de învestitură din Parlament.
PSD a venit cu propunerea unui guvern minoritar monocolor, în fruntea căruia să fie Sorin Grindeanu. PNL, USR și UDMR îl susțin pe Siegfried Mureșan și au lansat varianta unei rotative. Discuțiile pentru formarea unui nou executiv s-au blocat însă, iar Nicușor Dan a somat partidele să găsească o soluție pentru obținerea unei majorități.
Băsescu vorbește despre o cavalcadă a încălcărilor de Constituție
Pe lângă atacul la adresa lui Bolojan, Traian Băsescu a lansat și o a doua acuzație, de această dată legată de respectarea legii fundamentale a statului. Fostul președinte a susținut că actorii principali ai vieții politice românești încalcă în mod repetat Constituția.
„După părerea mea încalcă Constituția și președintele, și partidele și Guvernul Bolojan”, a transmis fostul șef de stat.