Traian Băsescu: Frauda cu TVA din România este mică în comparație cu cea din restul UE

Publicat: 15 sept. 2020, 08:34, de Aurel Drăgan, în News , ? cititori
Traian Băsescu: Frauda cu TVA din România este mică în comparație cu cea din restul UE
Traian Băsescu, fost președinte al României

Frauda cu TVA la nivelul Uniunii Europene se ridică anual la 360 miliarde euro. România este una dintre statele în care nivelul de fraudare a TVA este foarte mare, de 30% din PIB, dar valoric înseamnă doar 6 miliarde euro.

Comparația a fost făcută de Traian Băsescu, europarlamentar și candidat la Primăria Capitalei din partea PMP. Comentând raportul despre România realizat de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), acesta a arătat că se vorbește de corupție doar în România, dar frauda din statele vestice ale Europei este cel puțin la fel de mare.

„Un studiu de fraudare a TVA făcut la nivelul UE constată că România are cel mai înalt nivel de fraudare, de 30%, care înseamnă circa 6 miliarde euro. La totalul UE, frauda TVA este de 360 miliarde euro, dintre care României îi revin doar 6 miliarde. Una e procentul, alta e valoarea absolută”, spune Traian Băsescu.

Fraudă mare în Olanda

Acesta mai arată și că orașul unde valoarea fraudei este, probabil, cea mai mare din UE este Rotterdam, portul olandez prin care intră cele mai multe produse și mărfuri în Europa.

„Cine e campion? Rotterdam nu e la Marea Neagră, Rotterdam-ul e pe acolo, la cei care nu ne vor în Schengen din cauza corupţiei. Deci, problema corupţiei, dacă observaţi, nu mai este o problemă în dezbatere, pentru că toţi am citit acest raport. Nu numai eu, nu numai colegii mei din PPE, dar l-au citit şi colegii noştri germani, şi colegii noştri francezi, şi colegii noştri olandezi, şi toată lumea l-a citit”, arată Băsescu.

Problema fraudării TVA rămâne însă spinoasă pentru țara noastră. Recuperarea a jumătate din TVA-ul fraudat ar ajuta masiv la reducerea deficitului bugetar, împovărat de cheltuielile bugetare în creștere. Valoarea TVA fraudată nu poate fi recuperată în totalitate deoarece în procentul de 30% sunt prinse și tranzacțiile din economia nefiscalizată, cum este cea din zona rurală, unde se practică trocul, sau din piețele agroalimentare, unde nu există chitanțe. Dar reducerea nivelul de fraudă până la 15% este un obiectiv realizabil.