Transgaz a finalizat a treia și ultima stație de comprimare aferentă proiectului BRUA

Publicat: 23 aug. 2020, 19:07, de Ziarul Puterea, în ACTUALITATE , ? cititori
Transgaz a finalizat a treia și ultima stație de comprimare aferentă proiectului BRUA
Gaz - Transgaz

Inaugurarea staţiei de la Bibeşti, din judeţul Gorj, a avut loc duminică, 23 august, fiind cea de-a treia şi ultima staţie de comprimare din cadrul proiectului BRUA Faza 1, pe care Transgaz o pune în funcţiune. Anul trecut au fost inaugurate staţiile de comprimare gaze naturale de la Jupa-judeţul Caraş Severin (30 septembrie 2019) şi Podişor-judeţul Giurgiu (31 octombrie 2019).

„Staţia de Comprimare de la Bibeşti face parte din faza 1 a magistralei de transport gaze BRUA, un proiect strategic, un proiect care a fost aprobat, susţinut şi finanţat de la nivelul european, evident, cu co-finanţare din partea Transgaz. Conducta BRUA care este în construcţie şi urmează să fie finalizată în cursul acestui an, până la începutul lui noiembrie, conform graficului de lucrări, este o magistrală de transport cu o lungime de 479 de km. Pe traseul gazoductului sunt 3 staţii de comprimare, staţia de comprimare din judeţul Giurgiu, de la Podişor, la a cărei dare în funcţiune am participat alături de domnul preşedinte, staţia de comprimare de aici de la Bibeşti şi, de asemenea, staţia de comprimare de la Jupa, dinspre capătul de vest al conductei BRUA”, a declarat premierul Ludovic Orban.

Proiectul BRUA-Faza 1 a beneficiat de un grant din partea Uniunii Europene de aproximativ 179 milioane euro pentru realizarea investiţiei ce va asigura accesul la noi surse de gaze naturale precum şi facilitarea transportului de gaze naturale din Marea Caspică către pieţele din Europa Centrală şi de Est. Proiectul se dezvoltă în contextul necesităţii diversificării surselor de gaze în ţările din UE şi asigură capacităţi de transport bidirecţional de 1,5 miliarde de metri cubi pe an în/din direcţia Bulgaria şi 1,75 miliarde de metri cubi pe an în/din direcţia Ungaria.

La inaugurarea de la Bibești – un proiect în valoare de 39,08 milioane euro – au participat Ludovic Orban, prim-ministru al României, însoţit de ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Daniel Popescu, împreună cu directorul general al SNTGN Transgaz SA, Ion Sterian.