Transhumanța carpatică face primul pas spre UNESCO

Publicat: 31 oct. 2020, 22:30, de Cezar Amariei, în Agricultura
Transhumanța carpatică face primul pas spre UNESCO

De la „alege oaia”, Ministerul Agriculturii a ajuns la transhumanța carpatică: oieritul revine în atenția ministerului, ce anunță că a finalizat procesul de înscriere a „transhumanței carpatice” în Inventarul național al elementelor vii de patrimoniu cultural imaterial.

Printr-un comunicat de presă, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale salută finalizarea procesului de înscriere a elementului cultural „Transhumanța carpatică”, parte a vieții pastorale tradiționale, în Inventarul național al elementelor vii de patrimoniu cultural imaterial.

Înscrierea în Patrimoniul Cultural Imaterial Național este doar un prim pas, procesul de înscriere a Transhumanței carpatice în Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanității UNESCO, fiind de asemenea demarat, în cadrul unui dosar multinațional la care participă 10 state.

„Înscrierea în patrimoniul UNESCO va permite o mai bună punere în valoare a dimensiunii economice și sociale a acestui fenomen cultural viu și adoptarea unor măsuri care să permită transmiterea sa către generațiile viitoare”, susțin reprezentanții MADR.

Conform acestora, transhumanța carpatică este un fenomen economic, cultural, social, demografic și ecologic, ce a determinat exploatarea de noi spații de pășunat, schimbul de elemente culturale între indivizi și comunități, apariția de drumuri comerciale, înființarea de noi așezări, crearea de toponime și antroponime, contribuind astfel la menținerea unității poporului român.

Potențial turistic

În ciuda declinului pe care păstoritul transhumant l-a suferit în ultimele decenii, această ocupație cu caracter istoric continuă să reprezinte mijlocul principal de existență al unui număr important de păstori din zonele montane, ce conservă trăsăturile unei economii pastorale alcătuită pe parcursul secolelor. Astăzi, transhumanța reprezintă un ansamblu complex de practici și cunoștințe ce privesc animalele, pășunatul la altitudine, meșteșugurile și produsele stânei, comunitatea pastorală și ritualurile ei,   conferind identitate satului pastoral montan cu specific transhumant și gospodăriei țărănești pastorale.

Contribuția Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în evidențierea dimensiunii culturale a păstoritului transhumant creează premisele necesare pentru o mai bună punere în valoare a produselor stânei.

„În viitor, însoțirea turmelor în transhumanță poate constitui o experiență turistică inedită, drumurile transhumanței digitalizate într-o hartă virtuală a transhumanței pot deveni trasee turistice, iar stâna poate deveni un obiectiv montan căutat, unde călătorul poate să trăiască o experiență de viață în armonie cu natura, cu animalele, cu hrana și originile sale”, speră reprezentanții MADR.