Tranzitul cerealelor din Ucraina fără certificat fito-sanitar, tot mai criticat

Publicat: 10 feb. 2023, 07:45, de Viorela Pitulice, în Agricultura , ? cititori
Tranzitul cerealelor din Ucraina fără certificat fito-sanitar, tot mai criticat

Deputatul Emil Dumitru, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, afirmă că premierul României Nicolae Ciucă a făcut o mare greșeală când a permis tranzitul cerealelor din Ucraina fără certificat fito-sanitar, mai ales că UE nici nu ne-a cerut așa ceva.

Mai mult, există chiar și obligația ca jandarmeria să meargă în fața camioanelor care tranzitează România, spune revoltat deputatul.

”Nu pot fi de acord ca fermierului român care își duce grâul în port să i se ceară certificat fito-sanitar, iar pentru cel din Ucraina nu. Statul nu face decât să discrimineze fermierul român”, a atras atenția Emil Dumitru la Agro Tv.

Supărarea fermierilor este mare, pentru că în timp ce lor li se impun tot felul de restricții, agricultorii din Ucraina au voie să folosească produse de protecție a plantelor, ca să nu mai vorbim de faptul că la ei nu este secetă precum în România. O competiție ilegală, căreia fermierii români nu-i pot face față, susțin agricultorii.

UE a a lansat, în mai 2022, așa-numitele „culoare de solidaritate”, un set de măsuri menit să înlesnească Ucrainei exportul de produse agricole prin toate rutele posibile – inclusiv transportul feroviar, rutier și fluvial pur și simplu fără certificat fito-sanitar, în contextul războiului.