Trei români au furat GPS-uri de tractoare în valoare de 200.000 de euro, în Franța

Publicat: 13 apr. 2023, 14:30, de Viorela Pitulice, în Internațional , ? cititori
Trei români au furat GPS-uri de tractoare în valoare de 200.000 de euro, în Franța

Trei români au fost arestați în Franța, după ce au furat GPS-uri de tractoare în valoare de peste de 200.000 de euro. Aceștia au sustras echipamentele din ferme, în total fiind vorba de 24 de furturi.

Bărbații au fost arestați în Charente-Maritime, pe motiv că ar fi furat sisteme GPS de la utilaje agricole. Furturile au avut loc nu doar aici, ci și în alte departamente – Puy-de-Dôme, Loire și Aube. Pagubele sunt destul de mari, în condițiile în care prețul unui sistem GPS pentru tractoare ajunge chiar și la 10.000 de euro, potrivit Stiri Diaspora.

După cum se vede, hoții s-au reprofilat și au trecut de la tractoare, la sistemele GPS, ceva mai ușor de transportat.

Bărbații arestați au vârste cuprinse între 26 și 35 de ani, iar în momentul arestării se pregăteau să părăsească Franța.

Hoții au fost aduși în fața parchetului din La Rochelle sâmbătă, 8 aprilie, unde un judecător de instrucție i-a acuzat de furt organizat. Concret, este vorba de 24 de furturi de GPS din ferme, doar o parte dintre ele fiin recuperate.