Tribunalul București anulează selecția Directoratului Transelectrica. Compania susține că decizia instanței e nelegală
Tribunalul București a anulat, în primă instanță, procedura de selecție a Directoratului Transelectrica și a pus sub semnul întrebării legalitatea numirilor din 2024. Compania de stat, deținută de Secretariatul General al Guvernului, care gestionează transportul energiei electrice în România, contestă decizia și spune că este ”netemeinică și nelegală”.
Procedura de selecție contestată
Litigiul are la bază procedura prin care au fost desemnați membrii Directoratului Transelectrica pentru un mandat până în 2028. Reclamantul, Bogdan Toncescu, a solicitat anularea procedurii și a deciziilor Consiliului de Supraveghere (nr. 14/27.03.2024 și nr. 39/30.09.2024), invocând nereguli și posibile vicii de legalitate. Tribunalul a admis cererea reclamantului în ceea ce privește procedura, dar a respins parțial cererea privind decizia Consiliului de Supraveghere ca inadmisibilă.
Transelectrica susține că selecția a respectat legislația în vigoare, în special OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, și că numirile actuale sunt legale. Compania a calificat decizia instanței ca fiind netemeinică și nelegală și va ataca sentința prin apel.
”În continuarea informațiilor diseminate prin raportul curent transmis prin intermediul instituțiilor pieței de capital în data de 23 august 2024, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice “Transelectrica” S.A. informează publicul investitor asupra faptului că în data de 5 februarie 2026 a fost comunicată Companiei Sentinţa civilă nr. 2704 pronunțată în dosarul nr. 28414/3/2024 de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă, dosar în care Transelectrica are calitatea de pârâtă.
Prin soluția pronunțată în fond, Tribunalul Bucureşti a decis admiterea cererii de anulare a procedurii de selecție a candidaților pentru poziția de membru al Directoratului C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. și a Deciziilor Consiliului de Supraveghere nr. 14/27.03.2024 şi nr. 39/30.09.2024, formulată de reclamantul Bogdan Toncescu, respingând în parte cererea de anulare a Deciziei Consiliului de Supraveghere nr. 39 din 30.09.2024 ca inadmisibilă.
Hotărârea instanței nu este definitivă iar Compania apreciază soluția ca netemeinică și nelegală, existând argumente solide pentru admiterea căii de atac. Compania va formula apel în termenul legal de 30 de zile de la comunicare”, se arată în comunicatul Translectrica transmis Bursei de Valori.
Procese pe bandă rulantă
Transelectrica a mai fost implicată în litigii privind numirile și deciziile de management. Recent, compania a pierdut un proces inițiat de doi foști membri ai Directoratului, Marcu Corneliu Bogdan și Miu Andreea Mihaela, revocați în iunie 2021 înainte de încheierea mandatului. Decizia a fost emisă de Centrul de Arbitraj de la Viena, iar impactul financiar al hotărârii depășește 4,8 milioane de lei, afectând lichiditățile și rezultatele Transelectrica.
Hotărârea arbitrală obligă Transelectrica la plata unor sume semnificative către reclamanți, inclusiv compensații pentru revocarea nejustificată, componente variabile de remunerare, dobânzi legale și actualizări cu rata inflației, precum și costuri arbitrale. Conform informațiilor transmise Bursei de Valori București, valoarea brută a compensațiilor pentru perioada de mandat neexecutată este de 3,79 milioane lei, la care se adaugă 652.266 lei pentru componentele variabile și cheltuieli procesuale (125.901 euro și 45.011 lei).
Acest litigiu face parte dintr-o serie de dispute juridice internaționale în care Transelectrica a fost implicată în urma deciziilor de revocare din 2021. Alte hotărâri arbitrale au impus, de asemenea, plata unor despăgubiri către foști directori sau membri ai Consiliului de Supraveghere. Experții avertizează că pierderile constante în astfel de procese pun presiune pe guvernanța corporativă și ridică semne de întrebare asupra modului de gestionare a contractelor de mandat în companiile strategice.
Bonusuri și indemnizații ilegale
În paralel, Transelectrica a fost vizată de controale privind remunerarea ilegală a conducerii. Libertatea a dezvăluit că, în perioada 2020-2022, compania a acordat bonusuri și prime nejustificate în valoare de 28,99 milioane lei. Printre acestea se numărau:
- Suma de 780 de euro pe lună pentru chirie, deși membrii Directoratului aveau locuințe proprii în apropiere;
- Clauza de neconcurență, plătită echivalentul a 12 salarii lunare brute, inutilă în contextul monopolului Transelectrica;
- Majorări ilegale ale indemnizațiilor pentru Directorat și Consiliul de Supraveghere, respectiv 85.000 lei pierdere cumulată pentru Directorat și 67.000 lei pentru Consiliu.
Impactul financiar și administrativ
Cu o capitalizare de 6,2 miliarde lei, Transelectrica este un pilon al sistemului energetic național. Totuși, pierderile și obligațiile suplimentare cauzate de litigii, combinate cu controalele pentru lipsa de transparență, afectează lichiditățile și rezultatele financiare, generând îngrijorări legate de eficiența proceselor interne de administrare și de respectarea legislației.