Potrivit informațiilor noastre, Dorin Tudora omul impus, garantat și susținut de Roberta Anatase, vrea să dea afară pe toți consilieri numiți la CONPET pe vremea guvernul Orban și în locul lor să pună anumite personaje controversate.
Primul pe care Tudora îl vrea consilierul său este fostul primar PSD al Ploieștiului, Emil Calotă, 69 de ani, și deja a demarat procedurile de angajare a acestuia la CONPET.
Emil Calotă a fost primar al municipiului Ploieşti pentru două mandate, în perioada 2000-2008.Ulterior, el a fost coordonator al Departamentului de Politici Urbane din cadrul Consiliului Naţional al PSD, iar în 2012 a fost numit vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), printr-o decizie a premierului Victor Ponta.
Anul trecut, Emil Calotă a candidat din partea ALDE pentru Primăria Ploiești, dar fără succes.
Trebuie precizat că Dorin Tudora a mai fost director general la CONPET în guvernarea PDL, iar „performanțele” manageriale ale acestuia pot oricând fi omologate de către DNA sau DIICOT.