Trotuarele din apropierea instituţiilor, parcurilor şi pieţelor ar putea să fie accesibilizate în decurs de un an

Publicat: 28 aug. 2022, 14:01, de Aurel Drăgan, în ACTUALITATE , ? cititori
Trotuarele din apropierea instituţiilor, parcurilor şi pieţelor ar putea să fie accesibilizate în decurs de un an
Scaun cu rotile

Trotuarele care se află la distanţe mai mici de 100 de metri de spitale, instituţii publice, parcuri şi pieţe vor trebui accesibilizate pentru persoanele în scaun cu rotile, în decurs de un an.

Propunerea aparţine consilierului municipal USR Andrei Rigu şi urmează să fie supusă votului în şedinţa de miercuri a Consiliului General al Capitalei.

„În vederea accesibilizării trotuarelor la joncţiunea dintre stradă şi trotuar pentru toate categoriile de utilizatori, inclusiv pentru persoanele cu handicap, se demarează acţiunea de modificare a trotuarelor din unele zone ale municipiului Bucureşti, în conformitate cu prevederile alin. 5 şi 9 din Subsecţiunea 1:IV. 3. 1 din Normativul NP 051-2012 – Revizuire NP 051 – 2013”, prevede proiectul.

Inventarierea trotuarelor care nu respectă aceste prevederi se va face în termen de 45 de zile de la adoptarea hotărârii.

Termene de finalizare a lucrărilor:

*3 luni pentru trotuarele aflate la mai puţin de 100 de metri de spitale şi azile de bătrâni;
* 5 luni pentru trotuarele aflate la mai puţin de 100 de metri de instituţiile publice;
* 7 luni pentru trotuarele aflate la mai puţin de 100 de metri de creşe, grădiniţe şi şcoli;
* 9 luni pentru trotuarele aflate la mai puţin de 100 de metri de parcuri şi grădini publice;
* 11 luni pentru trotuarele aflate la mai puţin de 100 de metri de centre comerciale şi pieţe permanente sau volante.

Primarul General al Municipiului Bucureşti şi primarii sectoarelor 1-6 vor comunica CGMB stadiul de realizare a lucrărilor în termen de o lună de expirarea fiecăruia dintre termenele precizate anterior.

Potrivit referatului de aprobare, spaţiul urban trebuie să fie accesibil şi utilizabil de către toate persoanele, indiferent de capacităţile lor fizice, senzoriale şi cognitive. Andrei Rigu menţionează că trotuarele din Bucureşti, „deşi au borduri noi aproape în fiecare an, nu sunt accesibilizate şi pentru persoanele care se deplasează în scaun rulant, acestea fiind nevoite să îşi pună viaţa în pericol strecurându-se printre maşinile parcate sau mergând direct pe banda de circulaţie”.

Conform raportului de specialitate, de adoptarea proiectului ar beneficia nu numai persoanele care se deplasează în scaun rulant, ci şi părinţii care îşi plimbă copiii în cărucioare, persoanele în vârstă care se deplasează cu greutate, utilizatorii trotinetelor clasice şi ai skateboard-urilor.