Trump crede că este „evident pentru persoanele inteligente” de unde provine SARS-CoV-2

Publicat: 26 mai 2021, 22:00, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Trump crede că este „evident pentru persoanele inteligente” de unde provine SARS-CoV-2

Fostul preşedinte american Donald Trump crede că este ”evident pentru persoanele inteligente” că virusul SARS-CoV-2 a provenit dintr-un laborator din Wuhan, oraşul din China considerat epicentrul pandemiei de coronavirus.

Potrivit EFE, într-un interviu pentru site-ul conservator Newmax cu cel care i-a fost consilier, Steve Cortes, şi publicat de The New York Post, Trump se referă la informaţiile apărute în ultimele zile în presa locală care insistă că originea virusului ar trebui investigată mai serios şi că SARS-CoV-2 ar fi putut proveni din laboratorul din Wuhan.

Mai multă transparență

Ministrul sănătăţii din SUA, Xavier Becerra, a cerut marţi studii ”independente şi transparente” pe tema originii coronavirusului, în timpul intervenţiei sale la adunarea anuală a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). ”Trebuie să înţelegem mai bine pandemia, pentru a putea răspunde mai bine ameninţărilor viitoare, iar studiile privind originea COVID-19 trebuie să fie transparente, bazate pe ştiinţă şi pe independenţa experţilor”, a declarat Becerra, prin videoconferinţă.

Autorităţile americane şi-au manifestat încă din februarie nemulţumirea faţă de rezultatele preliminare ale anchetelor realizate la Wuhan la începutul anului de către experţi internaţionali, în căutarea posibilei origini a pandemiei, şi şi-au exprimat convingerea că oficialităţile chineze au ascuns informaţii membrilor echipei OMS.