„Tu, personal, ai lansa un astfel de lampion?”. Președintele Asociației Parcul Natural Văcărești, despre o mare problemă de mediu

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, scria într-o postare pe Facebook, că blocul care a luat foc la zilele trecute în nordul Bucureștiului s-ar fi aprins din cauza unui lampion zburător. Incidentul a redeschis discuția despre pericolul pe care îl reprezintă aceste lampioane de hârtie.

Lampionul, care se înalță folosind o flacără deschisă, alimentată cu combustibil lichid. ar fi aprins butoaiele cu smoală de pe acoperișul clădirii. După cum se știe, norocul l-a constituit faptul că blocul, în construcție, era nelocuit.

Revenind la „tema lampioane”, dacă nu știați, numeroase organizații de mediu, din toată lumea, au cerut interzicerea lor în ultimii ani. Chiar în situația în care nu provoacă un incendiu, lampioanele reprezintă o reală problemă pentru mediu, ba chiar uneori și pentru traficul aerian – dacă sunt lansate în număr mare. Există riscul ca un lampion să fie aspirat de motorul unui avion, după cum nota BBC, la un moment dat. Președintele Asociației Parcul Natural Văcărești, Florin Stoica, a răspuns la câteva întebări pe această temă, pentru Radio Europa FM. Trebuie menționat faptul că Stoica se numără printre cei care consideră că lampioanele zburătoare trebuiau interzise de mult.

„M-am gândit că e făcut pentru vecinii cărora vrei să le dai foc la claie”

La prima întrebare – „Tu, personal, ai lansa un astfel de lampion?”, Florin Stoica a fost foate direct: „Nu. Niciodată. Ideea de a trimite o bucată de material undeva, care să aterizeze unde vrea ea, și cu o flacără pe ea… Din start, când am văzut primul lampion, m-am gândit că e făcut pentru vecinii cărora vrei să le dai foc la claie sau la fânar. În plus, e un deșeu care aterizează pe un câmp, să zicem, și rămâne acolo. Cu hârtie, metal, resturi de combustibil, plastic și din ce mai e făcut lampionul respectiv. Și asta doar ca să vezi luminițe zburând noaptea pe cer”.

Președintele Asociației Parcul Natural Văcărești a evidențiat că știe situații în care aceste lampioane au fost găsite în locuri izolate: în Deltă, în mijlocul stufărișului, sau în mijlocul unor păduri montane.

Concluzia este că lampioanele zburătoare sunt cel mai greu de controlat și pot produce adevărate tragedii. Momentan, nu există niciun fel de regulă privind când și unde pot fi lansate. Arată frumos pe cerul nopții, dar, după cum spune Președintele Asociației, gândiți-vă bine înainte să le dați drumul. „Nu trebuie să te gândești doar la plăcerea ta de a vedea o luminiță pe cer și la faptul că te întreci cu vecinul, să vezi a cui se ridică mai sus. Poți să te gândești și ce se întâmplă după ce cade. De exemplu, ți-e ți-ar conveni să îți aducă vântul câteva sute lampioane? Și să trebuiască să le strângi de pe ogor?”, conchide Florin Stoica.

China le folosea în scop militar: Scurt istoric al acestor lampioane

Lampioanele sau felinarele zburătoare s-au schimbat foarte puțîn de-a lungul timpului ele fiind folosite de aproape 2000 de ani de către chinezi în scopuri militare. Într-o bătălie, lampioanele zburătoare erau lansate că o metodă de comunicare la mari distanțe. Aceste felinare pot zbura la o înălțime de 500-1000 metri și sunt vizibile atât pe timp de ziua cât și noaptea. Deoarece lampioanele zburătoare au o istorie atât de îndepărtată, ele sunt considerate a fi predecesoarele baloanelor cu aer cald, principiul de funcționare fiind același.

În secolul XIII, aceste felinare zburătoare au devenit un simbol al al speranței și al dorințelor împlinite. La diferite sărbători și festivități, fiecare om obișnuia să elibereze câte un lampion de care atașa un bilețel cu o dorința. Se crede că aceste dorințe purtate de lampioane zburătoare se îndeplineau mult mai repede. În zilele noastre, felinarele zburătoare sunt lansate pentru a aduce noroc și prosperitate participanților la diferite evenimente, nunți, onomastici, zile de naștere, celebrarea noului an sau orice fel de petrecere.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Cheltuielile cu salariile, bonusurile și indemnizațiile de la CE Valea Jiului...

Complexul Energetic Valea Jiului a devenit operațional din luna octombrie 2023, prin preluarea activelor importante de la Complexul Energetic Hunedoara. Cheltuielile Complexului Energetic Valea...
Locul din România unde va fi amplasată cea mai mare fabrică de pavaje din sud-estul Europei

Locul din România unde va fi amplasată cea mai mare fabrică...

Investiția majoră care urmează să transforme peisajul industrial din apropierea Bucureștiului va fi amplasată la Bolintin Vale. Aici se construiește o nouă fabrică de...