Tulpina britanică a Covid-19, depistată în trei sferturi dintre judeţele României

Publicat: 26 mart. 2021, 12:12, de Raluca I. Heroiu, în ESENȚIAL , ? cititori
Tulpina britanică a Covid-19, depistată în trei sferturi dintre judeţele României
țările permisive au mai multe cazuri de îmbolnăviri și decese în pandemie

INSP lansează un avertisment și atrage atenția că tulpina britanică a virusului SARS-CoV-2 a fost depistată în trei sferturi dintre judeţele țării.

Specialiștii INSP spun că este posibil ca tulpina să fi cuprins deja întreg teritoriul României.

Circulația variantei britanice a SARS-CoV-2 – linia genetică B.1.1.7 a fost demonstrată deja pentru 71,4% din județele țării și există o probabilitate mare să fi cuprins deja întreg teritoriul României”, se precizează în analiza INSP.

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile a centralizat 1.034 de secvenţieri finalizate până la data de 21 martie 2021 inclusiv, dintre care 546 au fost confirmate cu „variante care determină îngrijorare”:

  • 542 cu varianta britanică (linia genetică B.1.1.7)
  • 2 cu varianta sud-africană (linia genetică B.1.351)
  • 2cu varianta braziliană (linia genetică P.1)

„Aceasta corespunde unei rate de confirmare de 52,8%”, mai susţine aceeaşi sursă.

Distribuția pe județe a cazurilor confirmate cu noi tulpini ale coronavirusului

Tulpina britanică (B.1.1.7) – 542 de cazuri: Argeș (2), mun.București (258), Bihor (11), Brăila (1), Botoșani (5), Brașov (8), Caraș-Severin (4), Cluj (22), Constanța (9), Covasna (18), Dâmbovița (10), Dolj (2), Galați (6), Giurgiu (3), Gorj (6), Hunedoara (3), Iași (16), Ilfov (29), Mureș (3), Neamț (6), Olt (1), Prahova (3), Sibiu (4), Suceava (22), Teleorman (2), Timiș (72), Tulcea (1), Vâlcea (4), Vrancea (2), Vaslui (3), ”din străinătate” (cazuri de
import) (6)

Tulpina sud-africană (B.1.351) – 2 cazuri: Argeș (1), București (1)

Tulpina braziliană (P.1) – 2 cazuri: București