Medici: Tulpina Omicron, transmisibilitate mult mai mare, virulență mult mai mică. Ar putea fi începutul sfârșitului pandemiei

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, medicul ATI Florin Roșu, vorbește de „începutul sfârșitului pandemiei de COVID”, în condițiile în care Omicron se transmite mult mai ușor decât Delta, dar virulența este cu mult mai mică.

Din datele științifice pe care le avem până acum, tulpina Omicron are transmisibilitate mult mai mare decât Delta. În schimb, se pare că virulența e mult mai mică, ceea ce ar putea însemna începutul sfârșitului pandemiei

Acest fapt se va realiza prin fenomenul de inversare a dominantei celor două tulpini, procesul fiind unul de durată, probabil de aproximativ un an, tulpina Delta fiind în continuare dominantă în România și Europa”, a afirmat, miercuri, medicul Florin Roșu.

Conform medicului, vor mai exista cazuri COVID grave care vor necesita îngrijire în terapie intensivă, intensitatea valului 5 fiind condiționată de respectarea măsurilor de prevenție, testare extinsă și vaccinare.

„Așa cum am afirmat la debutul pandemiei în România în anul 2020, aceasta se va extinde până la începutul anului 2023.

Anul 2022 va fi anul <<de trecere>>, de transformare, dacă vreți, a patologiei COVID19, aceasta devenind ca și gripa (cu toate că NU există similitudini între cele două boli, fiind două patologii total diferite). Vor exista cazuri, unele necesitând îngrijire specifică de terapie intensivă.

Prevenția COVID-19 va fi reprezentată de vaccin ( într-o singură doză, disponibil celor care vor avea indicație și vor consideră oportun să se protejeze) și tratament (medicament antiviral țintit)”, a adăugat medicul.

OMS: Simptomele sunt mult mai puțin severe decât la Delta

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyes, a subliniat miercuri că varianta Omicron a coronavirusului pare să aibă o rată mai mare de reinfectare, dar provoacă simptome mai puţin severe decât varianta Delta, relatează AFP.

”Date preliminare din Africa de Sud indică un risc mai mare de reinfectare cu Omicron” a persoanelor vindecate de COVID-19 sau vaccinate, ”dar sunt necesare mai multe date pentru a trage concluzii mai ferme. Există, de asemenea, unele dovezi că Omicron provoacă simptome mai puţin severe decât Delta, dar din nou este prea devreme pentru a avea o certitudine”, a spus Tedros Adhanom Ghebreyes în cursul unei conferinţe de presă la Geneva.

Pentru a obţine mai rapid o imagine mai exactă a caracteristicilor variantei, el a cerut tuturor ţărilor să contribuie la evaluarea sa prin transmiterea datelor lor către organizaţie. Pentru a combate mai bine varianta Omicron, directorul OMS a cerut, de asemenea, tuturor ţărilor să-şi continue eforturile în ceea ce priveşte vaccinarea şi restricţiile.

Directoarea ştiinţifică a OMS, dr. Soumya Swaminathan, a revenit asupra studiilor preliminare publicate în ultimele zile care par să arate că varianta face vaccinul de la Pfizer şi BioNTech mai puţin eficient, şi a cerut cea mai mare prudenţă în interpretarea lor.

”Există o mare variaţie în reducerea eficacităţii anticorpilor, care merge de la 4 la 5 ori mai puţin la 40 de ori mai puţin în aceste studii diferite”, care se limitează numai la studierea efectului asupra anticorpilor, ”când ştim că sistemul imunitar este mult mai complex”, a spus ea.

”Este prematur să se concluzioneze că reducerea activităţii de neutralizare a anticorpilor trebuie să aibă ca rezultat o scădere semnificativă a eficacităţii vaccinurilor”, a adăugat Swaminathan.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Fii isteț! Vinde-ți casa fără să fii amendat!

În contextul unui mediu imobiliar în continuă schimbare, proprietarii de case se confruntă adesea cu dilema de a stabili prețul corect pentru vânzarea proprietății...
dorinel-umbrarescu-antreprenor-bacau-autostrada-a-7

UMB dă în folosință tronsonul Buzău – Focșani în acest an...

Sub îndrumarea omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, Grupul UMB se află în etapa finală a lucrărilor la tronsonul Buzău-Focșani al Autostrăzii A7, în lungime...