Tupeu. Bogdan Chirițoiu și-a tras sinecură de lux la Palatul Victoria

PUTEREA a semnalat recent faptul că președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a blocat proiectul Ordonanței de Urgență privind licența industrială doar pentru a-și crea pentru viitor o sinecură a sa și a reușit acest lucru, însă efectele acestei șmecherii legislative vor fi devastatoare pentru economia României.

Bogdan Chirițoiu vrea să legifereze discriminarea în economia românească

Proiectul Ordonanței de Urgență privind licența industrială a fost retras în urmă cu vreo trei săptămâni, la presiunile lui Bogdan Chirițoiu, de pe ordinea de zi a ședinței Plenului Consiliului Economic și Social, deși existau toate avizele ministerelor, inclusiv cel al Justiției.

Scopul acestui proiect legislativ este de a reduce birocrației prin digitalizare, adică ”reglementează, stabilește cadrul juridic general, instituțional și de reglementare pentru simplificarea sau realizarea, după caz, a procedurilor de obținere a unei licențe industriale, precum și a autorizațiilor, acordurilor, avizelor, permiselor sau a altor acte administrative prevăzute de lege în vederea desfășurării unei activități industriale aferente obiectului de activitate”.

Inițial, din acest proiect au fost omise ramuri economice precum serviciile, comerțul și turismul, dar, ulterior, au fost incluse pentru că acum să fie, din nou, eliminate din cuprinsul ordonanței. Practic, prin demersul său, Bogdan Chirițoiu vrea să legifereze discriminarea în economia românească, dar, în același timp, să-și creeze o sinecură pentru când va zbura de la Consiliul Concurenței.

Licență unică restrictivă

Acum, noua formă a proiectului de ordonanță de urgență privind licența industrială unică (vezi documentul în facsimil) realizată după dorința lui Bogdan Chirițoiu este un ghiveci legislativ-administrativ care bulversează și mai mult cadrul legal existent, dar, în același timp, crează pe bani publici o struțo-cămilă administrativă unde vor fi remunerați regește între 120 și 300 de angajați.

Mai mult, prin noua ordonanță de urgență ”țesută” de Chirițoiu privind eliberarea licenței industriale unice este una restrictivă, adică nu vizează toate sectoarele economice. ”Având în vedere că simplificarea procesului de autorizare a activităților industriale reprezintă un prim pas de reformă, care poate fi extins și la celelalte sectoare ale economiei, respectiv comerțul și prestarea de servicii”, se menționează în proiectul de ordonanță.

300 de posturi pentru sinecura lui Chirițoiu

Potrivit proiectului legislativ, ”Se înființează Oficiul pentru Licență Industrială, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și coordonarea prim-ministrului, având rolul de raționalizare, simplificare și digitalizare a procedurilor specifice în vederea acordării licenței industriale unice”. Oficiul va fi condus de ”un președinte, cu rang de secretar de stat, ajutat de un vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, numiți prin decizia prim-ministrului”, iar ”Oficiul este finanţat de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului”.

De asemenea, organizarea și funcționarea Oficiului se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de maxim 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, dar, totodată, ”vor fi înființate structuri teritoriale fără personalitate juridică, ale căror atribuții vor fi stabilite prin ordin al Președintelui Oficiului”. Astfel, se vor crea între 120 și 300 de noi joburi remunerate din banii publici.

Reducerea birocrației prin umflarea… birocrației

Dar înființarea acestei sinecuri dorite de Chirițoiu nu a fost de ajuns și s-a mai creat încă o ”căciulă” administrativă a acestei sinecuri: ”Se înființează Grupul interministerial de lucru pentru acordarea licenței industriale unice, denumit în continuare Grup interministerial, în subordinea Consiliului interministerial pentru probleme economice, politici fiscale şi comerciale, piaţa internă, competitivitate, mediul de afaceri, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 750/2005 privind constituirea consiliilor interministeriale permanente, cu modificările şi completările ulterioare”.

Păi dacă ai creat ”Oficiul pentru Licență Industrială, ca  organ de specialitate al administraţiei publice centrale”, de ce mai este nevoie să se înființeze ”Grupul interministerial de lucru pentru acordarea licenței industriale unice”? Doar ca să existe paralelism și birocrație, adică să se calce pe picioare unii pe alții, ca, în final, să nu se știe cine acordă licența industrială unică. Asta înseamnă bătaie de joc instituțională, adică o metodă inedită de tocat bani public și, totodată, o nouă găselniță de a umfla numărul bugetarilor prin aceste sinecuri nou înființate.

Structuri paralele cu interesul lui Chirițoiu

Bogdan Chirițoiu vrea să umfle birocrația pentru deja există o asemenea structură finanțată prin Programul Operațional Sectorial “Creșterea Competitivității Economice”: ”Platforma PCU electronic vine în sprijinul mediului de afaceri precum și a instituțiilor ce au atribuții de reglementare, autorizare și control, fiind un instrument modern de informatizare a procedurilor administrative aparținând Autorităților Competente.

Serviciile oferite prin PCU pot fi accesate prin mijloace electronice, de la distanţă, prin Internet, în orice moment, atât de către cetățeni, companii și instituții publice”. De ce oare mai trebuie creată o nouă autoritate supervizată de o altă entitate din bani public când deja există Autoritatea pentru Digitalizarea României? Poate pentru a umfla birocrația că deh… așa vrea Bogdan Chirițoiu!

OUG-CC-MAT-licenta-industriala-unica-21.09.2022

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Explozie la Rafinăria Petromidia! S-a activat Planul Roșu de Intervenție

Azi dimineață a avut loc o explozie urmată de un incendiu la Rafinăria Petromidia din județul Constanța. Deflagrația a produs degajări mari de fum,...
dorinel-umbrarescu-antreprenor-bacau-autostrada-a-7

UMB dă în folosință tronsonul Buzău – Focșani în acest an...

Sub îndrumarea omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, Grupul UMB se află în etapa finală a lucrărilor la tronsonul Buzău-Focșani al Autostrăzii A7, în lungime...