Turcia ”lucrează” la prelungirea acordului privind cerealele din Marea Neagră. Condițiile rușilor

Publicat: 06 mart. 2023, 07:00, de Viorela Pitulice, în News , ? cititori
Turcia ''lucrează'' la prelungirea acordului privind cerealele din Marea Neagră. Condițiile rușilor

Autoritățile de la Ankara fac eforturi pentru a prelungi iniţiativa susţinută de ONU care a permis Ucrainei să exporte cereale din porturile blocate de Rusia în urma invaziei. Rușii sunt de acord doar dacă se va ţine cont de interesele propriilor producători agricoli.

„Lucrăm din greu pentru implementarea fără probleme şi pentru prelungirea ulterioară a acordului privind cerealele din Marea Neagră”, a declarat, duminică, ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, într-un discurs susţinut la Conferinţa Naţiunilor Unite privind ţările cel mai puţin dezvoltate, care se desfăşoară la Doha, în Qatar.

Ministrul turc a precizat că a discutat despre eforturile de prelungire cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, potrivit Mediafax.

Rusia a anunţat deja, în urmă cu câteva zile, că va fi de acord cu prelungirea acordului doar dacă interesele propriilor producători agricoli sunt respectate.

Iniţiativa privind cerealele din Marea Neagră, mediată de ONU şi Turcia, în iulie 2022, a permis exportul de cereale din trei porturi ucrainene. Prelungirea a venit în noiembrie şi va expira la 18 martie, dacă nu se convine asupra unei prelungiri.