Ucraina a câștigat Eurovision: „Curajul nostru impresionează lumea, muzica noastră cucereşte Europa” (video)

Publicat: 15 mai 2022, 07:26, de Cezar Amariei, în ACTUALITATE , ? cititori
Ucraina a câștigat Eurovision: „Curajul nostru impresionează lumea, muzica noastră cucereşte Europa” (video)

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat sâmbătă victoria ţării sale la Eurovision 2022 şi a postat pe pagina sa de Facebook: „Curajul nostru impresionează lumea, muzica noastră cucereşte Europa”, făcând legătura cu invazia rusă, relatează AFP.

„Pentru a treia oară în istoria sa. Şi, cred, nu ultima. Vom face tot posibilul să-i primim într-o zi pe participanţii şi invitaţii Eurovision în oraşul ucrainean Mariupol. Liber, paşnic, reconstruit!”, a adăugat el despre acest oraş-port din sudul ţării ocupat de trupele ruse şi distrus aproape în totalitate.

„Mulţumesc Kalush Orchestra pentru victoria sa şi tuturor celor care ne-au votat! Sunt sigur că corul nostru victorios în lupta împotriva inamicului nu este departe. Slavă Ucrainei!”, a scris, de asemenea, şeful statului ucrainean.

Ucraina, reprezentată de Kalush Orchestra, a câştigat Eurovision 2022 cu piesa „Stefania”, în urma finalei ce a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică la Sala Pala Olimpico din Torino. Ucraina a primit 631 de puncte.