Ucraina a deschis 5.600 de anchete pentru crime de război comise de Rusia

Publicat: 11 apr. 2022, 10:00, de Magda Marincovici, în ACTUALITATE , ? cititori
Ucraina a deschis 5.600 de anchete pentru crime de război comise de Rusia

Pornind de la faptul că președintele rus Vladimir Putin este ”principalul criminal de război al secolului al 21-lea, procurorul general ucrainean, Irina Venediktova, a afirmat că a identificat 5.600 de cazuri de crime de război presupuse, în Ucraina, precum și 500 de criminali de război ruși, transmite presa internațională.

Procurorul general a citat în mod special atacul care a vizat gara din Kramatorsk, în care 52 de civili, inclusiv cinci copii, au fost uciși de o rachetă rusească.

Fără îndoială este o crimă de război, a declarat Irina Venediktova, afirmând că are ”dovezi” că Rusia este în spatele atacului. ”Aceste persoane doreau doar să-și salveze viața, ele doreau să fie evacuate”.

Ea i-a mulțumit primului ministru Boris Johnson, care a fost sâmbătă, la Kiev, în cadrul unei deplasări neașteptate, când l-a întâlnit pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski și a promis noi arme Ucrainei.

”Ceea cea făcut Putin la Bucea și Irpin sunt crime de război care i-au pătat definitiv reputația”, a spus Boris Johnson, referindu-se la două mici localități din apropierea capitalei ucrainene devenite simbol al atrocităților invaziei ruse.

Este într-adevăr un mare ajutor pentru noi, a afirmat Irina Venediktova în legătură cu vizita lui Boris Johnson, prima a unui responsabil G7 în Ucraina de la începutul invaziei.

Săptămâna trecută, președintele Zelenski a anunțat că va fi creat un ”mecanism special”  pentru a investigarea tuturor crimelor ocupanților din țara noastră, adăugând că va funcționa pe baza acțiunii comune a experților naționali și internaționali.

Acest mecanism va ajuta Ucraina și lumea să aducă în fața justiției pe cei care au declanșat sau au participat în vreun fel la acest teribil război contra poporului ucrainean, precum și crimele contra poporului nostru, a explicat șeful statului.