Ucraina ar putea să rămână fără capacități de stocare pentru recolta din acest an

Publicat: 08 mai 2022, 10:30, de Viorela Pitulice, în Internațional
Ucraina ar putea să rămână fără capacități de stocare pentru recolta din acest an

În ultima vreme se vorbește tot mai mult de faptul că Ucraina ar putea să rămână fără capacități de stocare pentru recolta din acest an și pe bună dreptate. La acest moment, aproape 25 de milioane de tone de cereale sunt blocate şi nu pot părăsi ţara din cauza dificultăţilor legate de infrastructură şi a blocării porturilor de la Marea Neagră, inclusiv Mariupol, a anunţat Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters.

Pe de altă parte, capacități importante de depozitare au fost distruse de bombardamente și, nu în ultimul rând, se anunță o producție destul de bună, în ciuda problemelor întâmpinate de fermieri.

Aceste blocaje alimentează preţurile ridicate ale produselor alimentare, ajunse, de altfel, la un maxim istoric, în martie, urma invadării Ucrainei de către Rusia.

În sezonul 2020/2021, Ucraina a fost al patrulea mare exportator global de porumb şi al şaselea mare exportator de grâu, conform datelor Consiliului Internaţional al Cerealelor.

„Este o situaţie aproape grotescă pe care o vedem în acest moment în Ucraina, cu aproape 25 de milioane de tone de cereale care ar putea fi exportate, dar nu pot părăsi ţara pur şi simplu din cauza problemelor legate de infrastructură şi a blocării porturilor”, a afirmat Josef Schmidhuber, adjunctul directorului general al FAO.

El spune că este foarte probabil  să se înregistreze dificultăţi de stocare în timpul recoltării cerealelor din lunile iulie şi august, din cauza silozurilor pline.

„În pofida războiului, recolta nu arată rău, ceea ce înseamnă că ar putea să nu existe suficiente capacităţi de stocare în Ucraina, în special dacă nu se va deschide un coridor pentru exportul grâului din Ucraina”.

De la debutul invaziei ruseşti, în 24 februarie, Ucraina a fost obligată să îşi redirecţioneze exporturile de cereale pe calea ferată spre frontiera de Vest sau spre micile porturi de la Dunăre.

Ucraina a fost forţată să utilizeze calea ferată drept principala rută pentru exporturile de cereale, după ce porturile sale de la Marea Neagră au fost blocate de Rusia, ceea ce a condus la aglomerarea vagoanelor de cale ferată la punctele de trecere a frontierei.

Inițial, autorităţile de la Kiev au suspendat exporturile de cereale pe calea ferată spre Polonia. Din data de 4 mai, rescţricțiile s-au extins și la România, iar din 5 mai la Republica Moldova, precum şi spre porturile ucrainene de la Dunăre.

Conform Ministerului ucrainean al Agriculturii, exporturile de cereale în sezonul agricol 2021/2022, care a început în luna iulie 2021, au ajuns la 46 milioane de tone.