Ucraina, atacată din trei părți. Centre militare din Kiev, Harkov și Odesa, lovite de rachete (video)

Publicat: 24 feb. 2022, 06:44, de Puterea.ro, în Internațional , ? cititori
Ucraina, atacată din trei părți. Centre militare din Kiev, Harkov și Odesa, lovite de rachete (video)

Centrele militare ucrainene de comandă din oraşele Kiev şi Harkov au fost atacate cu rachete, a relatat site-ul de ştiri Ukrainska Pravda, care a citat joi o oficialitate din cadrul Ministerului de Interne ucrainean, potrivit Reuters.

Martori din Harkov, citaţi de Reuters, au auzit o serie de explozii la scurt timp după ce Rusia a anunţat declanşarea unei operaţiuni militare în Ucraina.

Potrivit AFP, explozii puternice au fost auzite joi la Kiev, Odesa, port la Marea Neagră, în sudul Ucrainei, şi în estul ţării. În capitală, cel puţin două explozii au fost auzite în centrul oraşului dis-de-dimineaţă, urmate de sunetele sirenelor şi al ambulanţelor.

În schimb, Reuters – care citează agenţia de presă rusă Interfax – relatează că trupe ruseşti au debarcat în Mariupol şi în Odesa.