Ucraina: Exporturile de cereale vor fi reluate din trei porturi în caz de acord cu Rusia

Publicat: 21 iul. 2022, 22:31, de Aurel Drăgan, în ESENȚIAL , ? cititori
Ucraina: Exporturile de cereale vor fi reluate din trei porturi în caz de acord cu Rusia

Exporturile de cereale blocate în Ucraina din cauza invaziei ruse vor fi reluate din trei porturi de la Marea Neagră în caz de acord negociat între Kiev şi Moscova, a anunţat joi un membru al delegaţiei ucrainene, relatează AFP.

Rusia şi Ucraina au purtat în ultimele zile discuţii sub medierea Turciei şi ONU pe această temă crucială pentru securitatea alimentară mondială, în contextul în care preţurile cerealelor sunt în creştere.

„Exporturile vor avea loc din trei porturi: Odesa, Pivdeni şi Cernomorsk. Sperăm că pe viitor vom putea să extindem” livrările şi în alte locuri, le-a spus jurnaliştilor deputatul ucrainean Rustem Umerov.

Potrivit lui, securitatea convoaielor va fi asigurată de un grup de supraveghere al ONU cu sediul la Istanbul iar navele ruseşti nu vor fi autorizate să pătrundă în apele ucrainene, dacă acest acord va fi confirmat.

„Nu avem încredere în ei, chiar dacă semnează un acord cu ONU”, a dat el asigurări.

Până la 25 de milioane de tone de cereale sunt blocate în porturile ucrainene, ameninţate de flota rusă şi de minele marine pe care Kievul le-a amplasat pentru a împiedica un atac naval al Moscovei.

Ankara a anunţat joi că speră într-un acord privind exporturile de cereale ucrainene „în zilele următoare” dacă occidentalii răspund la cererile Rusiei de a ridica o parte din restricţii vizând propriile sale exporturi de cereale.

Ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, a acuzat miercuri Ucraina că blochează discuţiile.