Ucraina va primi un „pachet semnificativ” de ajutor militar, dar nu și tancuri Leopard

Creşterea ajutorului militar pentru Ucraina este „urgentă” pentru ca aceasta să-şi poată recupera teritoriul ocupat înainte ca Rusia să lanseze noi ofensive, a transmis vineri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la finalul reuniunii de la Ramstein, în Germania.

Aliaţii Ucrainei nu au ajuns la un acord pentru a oferi acesteia tancuri germane Leopard, promiţând în schimb Kievului alte tipuri de arme, inclusiv vehicule de luptă pentru infanterie şi sisteme antiaeriene, relatează agenţia EFE.

Germania a anunţat că va efectua o „revizuire” a stocului şi disponibilităţii tancurilor sale Leopard înaintea unei eventuale livrări de acest fel către Ucraina, confirmând că rămâne în discuţie furnizarea acestor tancuri şi că va acţiona rapid dacă aliaţii vor ajunge la un acord să le ofere Kievului. Dar acum „prioritară este apărarea antiaeriană a Ucrainei şi pe aceasta ne concentrăm”, a declarat ministrul german al apărării, Boris Pistorius.

Omologul său polonez, Mariusz Blaszczak, a anunţat în acest timp că, în aşteptarea unui acord între aliaţi pentru trimiterea unor tancuri Leopard către Ucraina, Polonia va suplimenta numărul tancurilor de concepţie sovietică T-72 pe care le oferă Ucrainei şi de asemenea numărul blindatelor, fără a da detalii.

Polonia, care dispune la rândul ei de tancuri Leopard, a cerut insistent Germaniei să ofere astfel de tancuri Ucrainei sau măcar să-şi dea acordul ca alte ţări ce au astfel de tancuri în dotare să le transmită Kievului. Totuşi, guvernul de la Berlin afirmă că nu a primit cereri oficiale din partea altor ţări pentru a autoriza re-exportul unor tancuri Leopard către Ucraina.

„Rusia se pregătește de noi ofensive”

După reuniunea de la Ramstein, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat pe Twitter şi într-un comunicat al Alianţei că „Rusia se pregăteşte pentru noi ofensive, astfel că este urgentă intensificarea sprijinului militar pentru a permite Ucrainei să învingă şi să-şi recapete teritoriul ocupat”.

„Ca majoritatea războaielor, este probabil ca acesta să se termine la masa negocierilor, dar ce se întâmplă la negocieri este direct legat de ceea ce se întâmplă pe câmpul de luptă, prin urmare trebuie să dăm acum mai multe arme Ucrainei”, consideră Stoltenberg.

Deşi la Ramstein nu s-a ajuns la un acord asupra tancurilor Leopard, a fost convenit „un nou pachet semnificativ de capacităţi de luptă” pentru Ucraina, a menţionat secretarul general al NATO, care i-a mulţumit secretarului american al apărării, Lloyd Austin, pentru „leadershipul SUA în oferirea unui ajutor militar foarte semnificativ Ucrainei”.

Stoltenberg a apreciat de asemenea anunţurile recente de noi livrări de arme către Ucraina ale unor ţări precum Marea Britanie, Polonia, Germania, Franţa, Canada, Danemarca, Olanda sau Suedia.

Pe de altă parte, Stoltenberg a insistat că Ucraina are nevoie de asemenea de mari cantităţi de muniţii, de combustibil, de provizii şi materiale medicale. El a îndemnat astfel ţările NATO să-şi intensifice producţia de muniţii, nu doar pentru a le trimite Ucrainei, ci şi pentru a-şi completa propriile stocuri diminuate în urma ajutorului oferit armatei ucrainene.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Romania intra pe data de 31 martie in Spatiul Schengen pe cale aeriana si maritima

România intră pe data de 31 martie în Spațiul Schengen pe...

România intră pe data de 31 martie în Spațiul Schengen pe cale aeriană și maritimă, iar situația se va schimba pentru românii care călătoresc...

Președintele Consiliului Județean Buzău vânează un loc de deputat, după ce...

Anunțul lui Petre Emanoil Neagu că va candida ca deputat survine după ce, în şedinţa de ieri a Consiliului Politic Naţional al PSD, a...